Economia României a ajuns la un record anul trecut. Produsul Intern Brut a atins valoarea de 1.600 de miliarde de lei în 2023 – cel mai înalt nivel din istoria noastră, arată datele Institutului de Statistică.

Deși economia noastră a crescut de două ori și jumătate ca valoare în ultimul deceniu, suntem încă în urma celor mai multe state din Uniunea Europeană.

Ne aflăm la 77% din media Uniunii ca putere de cumpărare. Doar Bucureștiul este peste medie.

De precizat că anul trecut România a avut cel mai mare PIB din istoria de…până anul trecut. În 2022, la fel. Cu excepția anilor de recesiune sau de recuperare după recesiune, toți anii de creștere au reprezentat noi recorduri ale valorii PIB, istoric, până la acel an.

Anul acesta, de exemplu, România va avea un nou cel mai mare PIB din istorie, fiind prevăzută o creștere economică de 3,4% din PIB.