Inflația a coborât în martie și a ajuns la 6,6 la sută. Prețurile pentru mâncare și-au mai potolit ritmul de creștere, ba chiar au existat ieftiniri, însă serviciile inclusiv cele medicale și medicamentele sunt în topul scumpirilor.

Așadar, după hrană, și sănătatea ne costă mai mult. Există perspective mai bune spre sfârșitul anului, spun analiștii, care speră la dobânzi în scădere adică rate mai mici pentru cei cu credite.

Indispensabile pentru cei care urmează un tratament constant, mulţi dintre ei pensionari, medicamentele sunt mai scumpe cu peste 23 la sută față de anul trecut, potrivit datelor de la Statistică.

Plătim mai mult faţă de martie 2023 cu aproape 15% și pentru abonamente și investigații medicale.

De altfel, serviciile conduc topul scumpirilor. Curieratul este mai scump cu 26 la sută, serviciile de apă, canal și salubritate cu 16 la sută, iar biletele de avion cu 12 procente.

Ne amintim de inflație și în momentul în care dorim să ieșim cu prietenii în oraș sau să ne răsfățăm cu o cafea de specialitate. De la un an la altul plătim mai mult pentru serviciile de care avem nevoie. De exemplu, această cafea costă 11 de lei, cu 2 lei mai mult față de anul trecut. În medie, o masă la restaurant s-a scumpit cu 12 procente.

Și mâncarea are prețuri în creștere în piețe și în magazine cu aproape 3% fata de aceeaşi perioadă a anului trecut. Doar câteva produse s-au ieftinit, în special alimentele de bază supuse încă plafonării adaosului comercial.

O coborâre a ratei inflației de la 7,2 la sută în februarie, la 6,6 la sută în martie ar putea duce însă la dobânzi mai mici în viitor, spun economiștii.

Banca Națională a anunțat că ar putea să reducă dobânda cheie dacă se vor înregistra două luni de scădere a inflației.

Victor Iancu , Economist KPMG: ”Dobânziile ar trebui să scadă. Băncile centrale în momentul în care inflaţia scade, umblă şi la dobânda de referinţă. Automat – băncile vor umbla la dobânda şi acest lucru se va vedea în cosum, vom putea lua credite – asta se traduce şi în creştere economică”.

Cu toate acestea, România are de două luni cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.