Șefa secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Argeș a fost reținută într-un uriaș scandal de corupție.

Este bănuită că, în doar câteva luni, ar fi luat mită de aproape 150 de ori de la pacienți care aveau nevoie de evaluari psihiatrice pentru dosarele de pensie.

Vestea a fost dată chiar de Direcția Generală Anticorupție, ofițerii căreia au și instrumentat acest caz de corupție. Asta după ce au aflat că doctorița cu pricina, șefa secției de psihatrie de la Spitalul Județean de Urgență din Argeș, ar fi obișnuit să primească mită de la pacienți, dar și de la aparținătorii acestora.

E vorba despre persoane care aveau nevoie de valorile psihiatrice ale doctoriței respective, fie pentru dosare de handicap, fie pentru dosarele de pensionare. Așa încât au purces la investigații și chiar la percheziții.

Ieri au fost mai multe percheziții, atât la biroul ei, așa încât iată, după percheziții, dar mai ales după audieri, șefa secției de psihiatrie a fost reținută sub acuzația de luare de mită în formă continuată.

Totul, spunând ofițerii DGA, s-ar fi desfășurat în doar câteva luni de zile, între mai și august anul trecut, atunci când femeia cu pricină ar fi primit în mod obișnuit între 50 lei și 600 lei, iar acum este acuzat de aproape 150 de luări de mită, motiv pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care coordonează această investigație, au luat decizia să o rețină pentru 24h, pentru ca astăzi să ajungă în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

De altfel, spun aceleași surse din Direcția Generală Anticorupție, sunt vizați în această anchetă alți doi suspecți. Este vorba despre un asistent și un registrator, care sunt bănuiți că ar fi fost implicați în aceste afaceri de corupție, însă în cazul lor, anchetatorii au luat decizia să-i plaseze sub control judiciar.