Maduro, un fost lider sindical în vârstă de 61 de ani, a fost proclamat drept candidat al partidului socialist de către vicepreşedintele Diosdado Cabello şi a urcat pe scena unei mari arene sportive pentru a se adresa susţinătorilor.

„Există un singur rezultat, victoria poporului pe 28 iulie”, a spus Maduro, purtând o jachetă cu fermoar roşu aprins. „Nu au reuşit să ne oprească şi nici nu vor reuşi”.

Sondajele recente arată că 13,9% dintre venezueleni intenţionează să voteze pentru Maduro, cu mult în urma celor 54,5% ale candidatei opoziţiei Maria Corina Machado.

ULTIMELE ȘTIRI

Cum plănuiesc rușii să protesteze duminică față de realegerea lui Putin? Susținătorii lui Navalnîi vandalizează buletinele de vot: „Acest vot e un act politic, un flashmob pentru a arăta că suntem mulți anti-Putin”

Trump prezice sfârşitul democraţiei americane dacă va pierde alegerile din 2024

VIDEO Vulcanul din Islanda a erupt din nou / Poliţia islandeză a anunţat că a declarat stare de urgenţă pentru zonă

Banca Transilvania limitează sumele transferate prin intermediul serviciului de transfer instant, administrat de Transfond. Soluţia, temporară, a fost aplicată din cauza creşterii tentativelor de fraudă online în România

Vezi mai multe articole din categoria externe

Dar, deşi Machado a câştigat alegerile primare ale opoziţiei în octombrie, nu era clar dacă va apărea pe buletinul de vot după ce instanţa supremă a ţării a confirmat interdicţia de a ocupa funcţii publice.

Candidaţii au termen până la 25 martie pentru a se înregistra şi a rămas neclar dacă opoziţia va numi un înlocuitor pentru Machado, care se află sub o presiune tot mai mare pentru a alege un înlocuitor.

Statele Unite au redus parţial sancţiunile impuse guvernului Venezuelei la sfârşitul anului 2023, datorită unui acord electoral cu opoziţia, dar apropierea incipientă s-a încheiat odată cu arestările unor personalităţi din opoziţie şi cu decizia instanţei în privinţa lui Machado. SUA au promis o restabilire a sancţiunilor petroliere de la jumătatea lunii aprilie.

Surse din partidul de guvernământ au declarat pentru Reuters că inversarea politicii lui Maduro s-ar putea datora scăderii popularităţii în rândul bazei sale electorale.

Venezuela a suferit o inflaţie foarte mare şi un colaps economic fără precedent de când Maduro a preluat puterea în 2013, după moartea mentorului său, preşedintele Hugo Chavez.

Ţara a cunoscut valuri intermitente de proteste împotriva partidului de guvernământ şi a lui Maduro, în special între 2014 şi 2017, soldate cu zeci de arestări şi omoruri.

Principalele partide de opoziţie au boicotat alegerile prezidenţiale din 2018 şi au refuzat, alături de SUA şi de alte ţări, să recunoască victoria lui Maduro.