Dieta 16:8 presupune post timp de 16 ore pe zi şi consumul de alimente doar în timpul unei ferestre de 8 ore. Este o metodă populară de scădere în greutate şi de îmbunătăţire a metabolismului, fiind adoptată de celebrităţi precum Jennifer Aniston, Heidi Klum şi Jennifer Lopez.

Studiul, realizat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, China, a analizat obiceiurile alimentare a peste 20.000 de adulţi americani pe o perioadă de 8 ani.

ULTIMELE ȘTIRI

Dreapta Unită va fi pe buletinele de vot pe 9 iunie. Înalta Curte de Casație și Justiție a validat alianța electorală Dreapta Unită USR – PMP – Forța Dreptei

Cătălin Cherecheş a fost predat autorităţilor austriece. Fostul primar este în drum spre România

Secretarul american al Apărării încearcă să convingă aliaţii europeni spre a sprijini Ucraina

Borell vrea să utilizeze 90% din veniturile din activele ruseşti pentru a lua arme pentru Ucraina

Vezi mai multe articole din categoria sanatate

Rezultatele au arătat că persoanele care au urmat dieta 16:8 au un risc cu 91% mai mare de a muri din cauza bolilor de inimă, comparativ cu cei care au mâncat în perioade de 12 sau 16 ore, relatează South West News Service.

„Constatările noastre încurajează o abordare mai prudentă şi personalizată a recomandărilor alimentare, asigurându-se că acestea sunt aliniate cu starea de sănătate a individului şi cu cele mai recente dovezi ştiinţifice”, a declarat autorul principal, Dr. Victor Wenze Zhong.

„Am fost surprinşi să constatăm că persoanele care au urmat un program alimentar de opt ore, cu restricţii de timp, au fost mai predispuse să moară din cauza bolilor cardiovasculare”, a adăugat Zhong.

Cei cu boli cardiovasculare care au mâncat într-o fereastră de timp care durează între 8 şi 10 ore pe zi au un risc cu 66% mai mare de a muri din cauza unei boli de inimă sau a unui accident vascular cerebral, potrivit datelor.

Nutriţionista Rania Batayneh şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la metoda 16:8. Ea recomandă „postul” de 12 ore.