Biserica Creştină Ortodoxă Bulgară a anunţat, miercuri seară, decesul Patriarhului Neofit la vârsta de 78 de ani, în urma unei lungi boli.
Spitalizat din noiembrie pentru o afecţiune pulmonară la Academia de Medicină Militară din Sofia, el „a murit din cauza unei insuficienţe multiviscerale” (care afectează mai multe organe), a precizat Sfântul Sinod într-un comunicat, invitându-i pe credincioşi „să se roage pentru sufletul său”.
Carismaticul cleric, cu statura sa impunătoare şi barba albă, îi succedase în februarie 2013 părintelui său spiritual Maximus, care a murit cu câteva luni mai devreme la vârsta de 98 de ani, după ce a oficiat timp de peste 40 de ani.
La scurt timp după invazia rusă în Ucraina, în 2022, patriarhul Neofit a cerut credincioşilor să se „roage pentru încetarea imediată a războiului”, situându-se în mod deschis de partea Kievului, chiar dacă Biserica Ortodoxă Bulgară are reputaţia de a fi apropiată de Moscova.
Un erudit lăudat pentru talentele sale vocale, acest personaj consensual refuzase totuşi orice formă de slujbă religioasă sau de rugăciune în timpul vizitei din 2019 a Papei Francisc, a cărui autoritate Sfântul Sinod nu o recunoaşte.
Născut la 15 octombrie 1945 la Sofia, Neofit, al cărui nume civil este Simeon Dimitrov, a studiat teologia la Sofia şi la Moscova.
După 14 ani de călugărie, a devenit rector al Academiei de Teologie din Sofia în 1989, iar apoi decan al Facultăţii de teologie a universităţii.
În 1994, a fost numit mitropolit de Ruse (nord), devenind unul dintre cei cincisprezece mitropoliţi care alcătuiesc Sfântul Sinod.
În 2012, deschiderea arhivelor comuniste a scos la iveală faptul că a colaborat cu serviciile secrete comuniste. Cu toate acestea, dosarul său conţinea doar rapoarte privind propriile sale activităţi şi niciun document care să compromită alte persoane.