Sute de oameni au făcut seara trecută o călătorie în spațiu.
Nu a fost nevoie să urce într-o rachetă, ci doar să intre într-o cameră cu proiecții, la primul muzeu imersiv din România.
În sală a fost prezent și Dumitru Prunariu, singurul român care a călătorit în spațiu.
Fată: „O experiență de neuitat. M-a transpus într-o altă dimensiune.”
Fată: „Sentimentul pe care îl ai este unul foarte real.”
Tot ce știm despre univers a fost adunat într-o singură încăpere, la primul muzeu imersiv din Romania.
Fată: „A fost ca o trezire la realitate. Montajul în care a început melodia lui David Bowie și au adus imaginile din spațiu, chiar mi s-a părut foarte emoționant.”
Bărbat: „Trebuie să veniți să-l vedeți. Adică e o senzație unică, nu se poate descrie în cuvinte.”
Reporter: „Ceva revelații?”
Bărbat: „Nu știu încă, trebuie să mă gândesc la asta, n-am apucat. Trebuie să reflectez.”
Invitat de onoare a fost Dumitru Prunariu – singurul român care a călătorit în spațiu, în 1981, timp de aproape 8 zile. Astronautul a rememorat cu zâmbetul pe buze experiența care l-a „marcat pe viață”, spune el.
Dumitru Prunariu: „Aici deja sunt imagini din timpul zborului meu cosmic. În imaginea din centru se vede nava noastră, Soiuz 40, filmată de la bordul stației orbitale Saliut 6. Aterizarea de regulă este cel mai riscant moment.”
Deși universul rămâne o enigmă, spectacolul i-a îmbogățit, spun vizitatorii.
Fată: „Au fost foarte multe informații nice despre cât durează un an pe anumite planete în comparație cu anii de pe Pământ, distanța dintre planete.”
Reporter: „Dacă înăuntru suntem acaparați de stele, planete sau găuri negre, în afara spațiului imersiv ne distrăm cu realitatea augmentată. Spre exemplu, dacă scanăm acest cod QR, putem vedea o animație cu zborul unei rachete.”
Cei care vor sa vadă proiecțiile sunt așteptați până la sfârșitul lunii iulie.