O bătaie a izbucnită sâmbătă seară în fața unui bistro din sectorul 3 s-a produs din cauza unui motiv neobișnuit. Un consumator a fost atacat de o altă persoană, după ce ieșise afară din restaurant.

Bătaia din fața bistroului „La Matei” a devenit generală, în sprijinul victimei sărind alte cinci persoane, astfel că imediat după orele 23.15, la fața locului au ajuns agenții de la Secția 13, transmite Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

„La data de 09 martie 2024, în jurul orei 23.15, Poliția Capitalei a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că mai multe persoane se agresează reciproc, în zona unui restaurant situat în Sectorul 3. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de ordine publică, din cadrul secțiilor de poliție din Sectorul 3, care au demarat verificări, fiind identificate și depistate persoanele implicate în eveniment. De asemenea, la fața locului s-au prezentat și două echipaje de prim-ajutor, care au acordat îngrijiri medicale pentru doi bărbați, aceștia fiind transportați la spital” a arată DGPMB într-un comunicat.

Potrivit polițiștilor, au ajuns la spital atât victima, cât și suspectul agresiunii. Celelalte persoane implicate au fost duse la audieri, la fel ca și martorii incidentului, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și vătămare corporală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, arată sursa citată.

Motivul bătăii a reieșit din declarațiile indivizilor implicați și este unul cel puțin neobișnuit. Bărbatul bătut ieșise din restaurant în exterior, ca să își facă necesitățile fiziologice, și a fost observat de un alt client al restaurantului, care i-a cerut socoteală pentru lipsa lui de bun simț, arată surse judiciare. Situația a degenerat rapid, victima fost lovită puternic și a ajuns în stare de inconștiență la spital.

În apărarea bărbatului au sărit alți cinci indivizi, care l-au bătut pe agresor, ajungând și el la spital.