Cerul din Islanda s-a făcut roșu, sâmbătă seara, din cauza unei noi erupţii vulcanice în Peninsula Reykjanes, a patra în această zonă, din decembrie.
Poliţia a declarat stare de urgenţă, relatează AFP, potrivit Agerpres.
O „erupţie vulcanică a început între Stora Skogfell şi Hagafell, în Peninsula Reykjanes”, în sud-vestul ţării, a anunţat Institutul de Meteorologie Islandez (IMO) într-un comunicat, în timp ce fluxurile de imagini video în direct arătau lava vulcanică incandescentă şi fum.
Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus!
„Pe baza evaluărilor iniţiale” realizate din aceste imagini şi fotografii aeriene, „erupţia este considerată cea mai semnificativă (în ceea ce priveşte descărcarea de magmă) dintre cele trei erupţii anterioare”, a declarat IMO, subliniind că estimarea se bazează pe prima oră de „activitate eruptivă”.
Protecţia Civilă Islandeză a anunţat trimiterea unui elicopter pentru a localiza cu precizie noua fisură. De asemenea, poliţia a declarat stare de urgenţă din cauza erupţiei, au spus autorităţile.
Potrivit IMO, fluxul de lavă a izbucnit lângă locul erupţiei anterioare, la 8 februarie.
Cu câteva minute înainte de erupţie, Institutul de Meteorologie Islandez a emis un comunicat în care semnala o activitate seismică ce creştea riscul unei alte erupţii.