Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost trimis, vineri dimineață, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe.

Ministrul Rafila a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor. De asemenea, şi managerul unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

„În cursul zilei de astăzi a apărut în presă un articol care menţiona faptul că a existat o reclamaţie care a adus în atenţia publicului o serie de morţi suspecte la Spitalul Clinic de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» din Bucureşti, în secţia de ATI, circa 20 de persoane. Ulterior am văzut şi documentul care a fost înaintat conducerii spitalului de directorul de îngrijiri. Directorul de îngrijiri era în concediu de odihnă şi ar fi fost sesizat de o asistentă, nu cunoaşteam numele acelei asistente, de la secţia de ATI, care a menţionat că medicii de acolo ar fi administrat incorect o anumită substanţă medicamentoasă, lucru care s-a soldat cu circa 20 de decese”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern.

Colegiul Medicilor din Bucureşti anunţă că a declanşat o cercetare în ceea ce priveşte situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

„Mâine dimineaţă Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi prezent acolo. De asemenea, am rugat ca un reprezentant al Colegiului Medicilor, pentru că discutăm o problemă de jurisdicţie profesională, responsabilitatea revine Colegiului Medicilor din Bucureşti de data aceasta, un profesor reputat va sosi împreună cu echipa de control de la Ministerul Sănătăţii. În plus, în spital, managerul a dispus o anchetă internă cu medici din alte secţii, care evaluează situaţia, dacă are legătură cu realitatea. Până la momentul de faţă nu putem să avem niciun fel de comentariu pentru că discutăm de o decizie medicală, or deciziile medicale şi responsabilitatea pentru ele aparţin medicilor, astfel de sesizări în care nu avem nici măcar numele persoanei care a făcut această sesizare până la urmă, nu putem să facem altceva decât să le investigăm. Dacă acest caz a fost adus în atenţia parchetelor, organelor de urmărire penală, cu atât mai bine, ancheta va fi cu atât mai completă. Noi putem să facem o anchetă de natură administrativă, de natură profesională Colegiul Medicilor şi orice fel de concluzie care naşte suspiciuni referitoare la un tratament incorect acordat acestor pacienţi va fi sesizată instituţiilor abilitate”, a declarat ministrul Sănătăţii, conform news.ro.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri a acuzat că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea.

Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală anunţă că a deschis o anchetă internă după ce directoarea de îngrijiri a unităţii sanitare a reclamat că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.