Un șofer din județul Iași va primi despăgubiri mai mari decât valoarea maşinii sale, după ce aceasta a fost distrusă de creanga ruptă a unui stejar.
Incidentul a avut loc în trafic, la 20 mai 2019, în satul Valea Ursului, comuna Miroslava.
Reparaţiile maşinii au fost evaluate la 17.660 de lei, bani pe care șoferul i-a cerut de la Consiliul Judeţean şi de la Primăria Miroslava, informează Ziarul de Iași.
Asta deoarece nefericitul eveniment s-a produs pe drumul judeţean 248A, aflat în administrarea CJ, în interiorul localităţii care face parte din comuna Miroslava.
Primăria comunei i-a comunicat bărbatului că accidentul a avut loc pe un drum judeţean, aşa că Consiliul Județean este instituţia responsabilă.
La rândul său, Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor din subordinea CJ i-a transmis acestuia că arborii de pe marginea drumurilor trebuie întreţinuţi de autorităţile administraţiei publice locale. Deci, primăria Miroslava trebuie să-l despăgubeacă.
În cele din urmă, cazul a ajuns în instanță, acolo unde șoferul le-a cerut magistraților să decidă cine trebuie să plătească pentru daunele suferite de mașina sa.
În fața magistraților, Consiliul Judeţean şi Primăria Miroslava au încercat să-şi paseze responsabilitatea, informează Ziarul de Iași.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit o valoare a reparaţiilor de 21.500 lei, superioară chiar celei făcute de service-ul la care apelase șoferul ieșean.
„În consecinţă, instanţa constată ca fiind îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere civilă ale pârâţilor UAT Comuna Miroslava şi Consiliul Local Miroslava pentru prejudiciile produse, din probatoriul analizat, rezultând dovada prejudiciului pretins, al faptei lucrului, a existenţei raportului de cauzalitate între fapta lucrului şi prejudiciu, precum şi faptul că paza juridică a lucrului este deţinută de pârâţi. De asemenea, instanţa nu poate reţine existenţa unui caz de forţă majoră sau a altei împrejurări care să constituie o cauză exoneratoare de răspundere”, au conchis magistraţii.
Comuna Miroslava a fost obligată la plata către șofer a unor despăgubiri în valoare de 17.660 lei. Apelul declarat de comună a fost respins, marți, de Tribunal. Primăria Miroslava mai are însă posibilitatea recursului.