Studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii „Babeş-Bolyai” din clujAcest lucru reprezintă o performanţă unică, informează, miercuri, instituţia cluj
„În perioada 18-23 februarie 2024 a avut loc competiţia internaţională de studii de caz organizată de IE Business School din Madrid, Spania, constând din două probe de concurs separate, o probă care s-a derulat pe parcursul unei săptămâni, respectiv una de 24 de ore. Echipă formată din studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB a reuşit o performanţă unică la această întrecere, fiind singura echipă care s-a calificat în finala ambelor probe, clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cadrul primei probe, respectiv obţinând locul trei în cadrul celei de-a doua probe a competiţiei”, se arată într-un comunicat transmis de către reprezentanţii UBB.
Echipa a fost alcătuită din studenţii Antal Andras (Finanţe şi bănci, anul 3), Bugar Anna (Finanţe şi bănci, anul 3), Kovacs Kata (Finanţe şi bănci, anul 3), respectiv Tófalvi Krisztian (Informatică economică, anul 2). Studenţii au fost însoţiţi la concurs de prof. univ. dr. Szasz Levente, coordonatorul echipei, fiind pregătiţi în colaborare cu lect. univ. dr. Racz Bela-Gergely şi conf. univ. dr. Gyorfy Lehel.
Potrivit sursei citate, în cadrul primei probe a competiţiei echipele participante au avut sarcina să dezvolte o strategie pe termen scurt şi pe termen lung pentru compania Sushita, o reţea de restaurante din Spania, iar cea de a doua probă a constat în elaborarea unui plan strategic pentru grupul hotelier Radisson în scopul expansiunii acestuia în regiunea asiatică.
„Echipa clujcluj
Profesorul Szasz Levente, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, coordonatorul echipei, spune că nivelul actului educaţional în UBB este ridicat.
„De fiecare dată când participăm la astfel de competiţii prestigioase la nivel internaţional este îmbucurător să constatăm faptul că nivelul calitativ al actului educaţional din cadrul UBB permite studenţilor noştri să concureze de la egal la egal cu echipe studenţeşti reprezentând universităţi globale de top şi chiar reuşim din când în când să ne clasăm pe podiumul acestor întreceri. De această dată organizatorii din Spania au remarcat faptul că UBB a fost singura universitate care a avut o performanţă constantă, reuşind să se claseze pe podium în cadrul ambelor probe ale concursului. Această performanţă consistentă e cu atât mai remarcabilă, cu cât performanţa echipelor studenţeşti este jurizată de câte un panel alcătuit din reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului academic global”, a mai afirmat prodecanul Szasz Levente, citat în comunicatul UBB.