Trei bărbaţi din Măgurele, judeţul Ilfov, suspectaţi că au furat 6.000 de perechi de încălţăminte dintr-un depozit, au fost reţinuţi. Marfa urma să fie vândută către alte firme care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti şi judeţul Ilfov.
„La data de 14 martie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 4 percheziţii, la domiciliile unor bărbaţi, în cadrul unui dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări pentru furt calificat. Percheziţiile s-au desfăşurat în Municipiul Bucureşti”, anunţă, joi, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că 7 persoane au fost duse la sediul Poliţiei Oraşului Măgurele pentru cercetări.
„În fapt, la data de 24 ianuarie a.c., cei 3 bărbaţi ar fi sustras aproximativ 6.000 de perechi de încălţăminte dintr-un depozit, aparţinând persoanei vătămate. Produsele sustrase urmau sa fie vândute către alţi operatori economici, care îşi desfăşurau activitatea în centre comerciale din judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, sau în zonele adiacente acestora. La percheziţii au fost descoperite şi indisponibilizate sume de bani, telefoane şi 2 autoturisme, pentru cercetări”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit poliţiştilor, prejudiciul cauzat este estimat la valoarea de 25.000 de euro.
Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentaţi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale.