S-a deschis sezonul amenajării grădinilor, așa că oamenii încep să caute idei ca să-și transforme curțile în oaze de liniște.
Și, cum iernile au devenit din ce în ce mai blânde, mulți aleg să aibă în fața casei măslini, chiparoși sau chiar palmieri.
Investițiile nu sunt însă deloc mici. Pot ajunge și la câteva mii de euro.
Irina locuiește la casă de aproape 5 ani și are o curte de aproape 100 de metri pătrați. Anul trecut, a încercat să o amenajeze singură, inspirându-se de pe internet.
Irina Stoenciu, proprietara unei grădini: „Am avut câteva jardiniere foarte înguste cu niște narcise care înfloreau primăvara și atât. Voiam o pată de culoare. Zona duce lipsă de parc, de copaci”.
Acum, a apelat la un peisagist, care a plantat măslini de talie mică, yucca și lavandă. Toată investiția s-a ridicat la 5.000 de euro.
Irina Stoenciu, proprietara unei grădini: „E o investiție pe mulți ani. Dacă făceam eu, de capul meu, cheltuiam mai mulți bani. Sigur greșeam la alegerea plantelor”.
De câțiva ani, camioane încărcate cu mii de arbuști, copaci și plante exotice ajung la noi în țară din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
Alexandru Trandafir, specialist în schimbări climatice: „Aproape că nu mai avem un climat temperat continental, ci mai degrabă un climat mediteranean și continental câteodată. Anumite plante care acum 10-20 de ani le era greu să crească la noi, acum s-au aclimatizat și cresc mult mai ușor în condițiile astea”.
Și așa au apărut și la noi grădini ca în Grecia, Spania sau Italia. Amenajarea poate ajunge să coste câteva mii de euro. Cel mai des, oamenii aleg arțari japonezi, chiparoși, măslini pitici, magnolii, dar și flori multicolore.
Bărbat: „Mi-aș cumpăra niște zambile, planta anturium”.
Reporter: Le plantați singur?
Bărbat: „Da, e o activitate plăcută relaxantă primăvara. Am loc doar de plante decorative, în funcție de sezon”.
Ludovic Lacarrere, peisagist: „Avem rozmarin, lavandă, magnolia grandiflora. Am început să punem și măslini, într-o curte mai închisă, unde nu bate vântul”.
Există, desigur, și variante mai scumpe. De exemplu, un bonsai adus din Italia costă 10.000 de euro.
Oana Cojocea, horticultor: „Sunt oameni care sunt mari iubitori de plante și nu se uită, să zic așa, la buzunar”.
Amenajarea unei grădini poate dura câteva săptămâni, în funcție de suprafață și de plantele ornamentale folosite. Întreținerea spațiului verde costă apoi de la câteva sute de lei la cîteva mii de lei, lunar.
Arțar japonez: 300-350 lei;
Chiparos: 50 -250 lei;
Măslin pitic: 250-400 lei;
Magnolie: 120-150 lei.