Poți alege locul cel mai bun din care să admiri cerul nocturn.

Lipsa luminii artificiale este principala calitate pe care o cauți.

Teoretic, Antarctica ar fi locul ideal, dar practic nu prea ajungi acolo.

Chiar dacă nu ai neapărat planuri pentru weekend, nici privitul pe cer nu poți să îl faci oricum. Între primele locuri ai găsi Parcul Național din Canionul Zion, din Utah.

Cei din zonă se laudă cu cele mai multe zone destinate observării cerului nocturn. Nu mai puțin de 24. Iar aerul este uscat și altitudinile înalte. În zonă mai sunt perspective impresionante în Parcul Național Arches ca și în Canyonlands ori în Parcul Național din Canionul Bryce.

În Chile, deșertul Atacama Desert te captivează. Altitudinea și lipsa poluării cu lumină sunt argumentele de bază aici, dacă vrei să vezi constelațiile emisferei de Sud. Valea Elqui de aici este din 2015 Refugiu Internațional pentru Cerul Nocturn. Aici este amplasată mai bine de jumătate din infrastructurile astronomice din lume.

În Namibia chiar faptul că vorbim despre una dintre țările cu cea mai mică densitate a populației din lume, îți atrage atenția. De altfel țara africană are o legislație specială care stabilește în ce fel poți folosi farurile autovehiculelor ca să nu produci poluare cu lumină.

Depinde și unde stai. Dacă stai în emisfera sudică te-aș trimite în Noua Zeelandă. La Aoraki Mackenzie International Dark Sky Reserve poți avea șansa să prinzi o noapte în care să urmărești aurora australis și Crucea Sudului ori chiar Marele Nor al lui Magellan, galaxia din apropiere vizibilă doar din Sud. Zona este considerată paradisul astronomilor.

Dar poți să fii mulțumit și mai aproape de casă, în Insulele Canare. Aici ai festivalul Starmus, dedicat pasionaților de știință, muzică și arte. Neil Armstrong și Stephen Hawking au trecut pe aici. Observatorul de pe muntele Teide, în apropierea vulcanului, îl poți vizita din aprilie până în decembrie. La Palma este doar unul dintre cele trei rezervații recunoscute de UNESCO în zonă pentru oportunitățile de a urmări cerul nopții.

Lista s-ar încheia cu Hawaii, celebru de asemenea pentru zona vulcanică a vârfului Mauna Kea. Mai multe observatoare sunt amplasate pe buza vulcanului adormit. Ei se și laudă cu cel mai mare telescop optic din lume. Dar ca să rămânem în Europa, te poți uita spre Islanda pentru Aurora Boreală, sau la cerul nocturn din parcul forestier Galloway, în Scoția.

În România, cel mai bine vezi cerul nopții în Munții Apuseni, în zona Roșia Montană, în Munții Rodnei, în Pasul Rotunda, ori pe Valea Frumoasei, unde de altfel se și întâlnesc în tabere astronomii amatori din România. Ai munți izolați și în Vrancea și Buzău ori în județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani și Maramureș.

Undeva între județele Alba, Sibiu și Hunedoara, găsești o zonă ferită de poluare cu lumină. Chiar și în apropiere de București ai de ales între direcția județului Călărași, înspre Nana, în Câmpia Bărăganului, dar poți rămâne și în zona Fundulea. Printre locurile recomandate de astronomi ai Parcul Natural Comana din județul Giurgiu.

Zone bune unde poți vedea cerul ai și în Mehedinți și Caraș-Severin ca și în Arad, Satu Mare și ori Zalău. În Est e cel mai bine în sudul județului Constanța ca și în nordul județului Galați. Celebre sunt deja pentru oportunitățile de a admira cerul înstelat, Delta Dunării ca și Munții Măcin în județul Tulcea.

Citește și