O mişcare politică americană şi-a anunţat, vineri, intenţia de a prezenta un candidat independent, iar democrații sunt de părere că acesta ar putea genera probleme pentru Joe Biden, informează AFP, citată de Agerpres.
Organizaţia de centru numită „No Labels” („Fără etichete”), care se descrie drept „o mişcare naţională a americanilor de bun simţ”, a declarat că va începe un proces de selecţie pentru candidatul său săptămâna viitoare.
„No Labels” nu a comunicat încă numele niciunui potenţial candidat, iar presa americană a informat că mai mulţi politicieni care aveau legături cu mişcarea au renunţat să candideze.
Însă democraţii şi-au exprimat în secret teama că „No Labels” îi va îndepărta pe alegătorii indecişi de candidatul lor, Joe Biden, ceea ce ar putea aduce beneficii rivalului Donald Trump.
„Chiar dacă ne-am întâlnit virtual, emoţia şi dorinţa lor de a aduce împreună această naţiune divizată a traversat ecranul”, a declarat Mike Rawlings, lider al „No Labels”, într-o declaraţie publicată în urma întâlnirii cu membrii organizaţiei.
„Aceşti cetăţeni cred că este vorba de o cauză justă şi că No Labels ar trebui să le ofere americanilor ceea ce îşi doresc, o altă opţiune”, a adăugat Rawlings în comunicatul de presă, asigurând că 800 de delegaţi au votat „aproape unanim” în favoarea prezentării unui candidat pentru funcţia de preşedinte al SUA.
Ryan Clancy, responsabil de strategia organizaţiei, a declarat vineri pe X că „Fără etichete” a fost fondată în 2009 de Nancy Jacobson, care în trecut a fost responsabilă cu strângerea de fonduri pentru Partidul Democrat şi este acum fondatoare şi CEO al organizaţiei cu sloganul „Nu la stânga. Nu la dreapta. Înainte”.
Pe site-ul ei, Nancy Jacobson se prezintă ca o soluţie pentru numeroşii alegători care nu sunt mulţumiţi că au de ales între Joe Biden, 81 de ani, şi fostul preşedinte Donald Trump, 77 de ani.