Poate vrem o țară ca afară, dar vrem un conducător care e și de-afară și din țară! Românii i-au făcut o declarație de dragoste Regelui Charles al Marii Britanii, la care poate nici el nu se aștepta. „E cel mai de încredere om” – arată un sondaj INSCOP. Maia Sandu a ieșit pe locul 2.

Alo centrala?! Unde e centrala! Parlamentul European scoate centralele termice din apartamentele românilor. Nu te speria, nu se aplică chiar de mâine directiva privind schimbările climatice. Dar clădirile vor arăta cu totul altfel din 2040.

Si…Iubitorii de animale sunt îngroziți. Cum au ajuns pisicile să bage frica într-un oraș întreg? Umblă pline de chimicale pe străzi.

Parcă nu e zi fără să nu ne gândim și mai aprig la război! Într-un interviu de ieri Putin a deschis iar cutia cu amenințări. „Suntem pregătiți să folosim arme, orice fel de arme, inclusiv nucleare dacă este vorba de existența statului rus sau dacă ne sunt afectate suveranitatea si independența” – alertează mai marele Rusiei.

Cum ar fi să decidă elevii cum să se facă școala? E posibil să și vezi. Asociația elevilor din Constanța vor să scoată bacul. „Întregul sistem școlar trebuie regândit” – continuă Președinta Asociației care argumentează că „oricum elevii uită ce învață”.

Designerii s-au unit și au declarat război unui robot. El a cerut-o! El a făcut „rochia tricotată 4D”, o nouă modalitate de a-ți personaliza o rochie pe orice mărime, printr-un braț robot care, de obicei, este folosit în industria auto.

Clotilde Armand acuză modul în care au fost desemnați procurorii care au anchetat-o. Ea spune că cei 4 procurori au fost schimbați pe bandă rulantă, pentru că primii 3 au fost transferați. Primarul de la Sectorul 1 mai spune că ancheta care o vizează este o „comandă politică” și că a aflat cum au fost desemnați procurorii dintr-un comunicat de presă, deși a cerut lămuriri parchetului.

Astăzi începe Massif în Poiana Brașov. Până duminică, pe cele 5 scene vor urca peste 50 de artiști de la noi și de afară. Printre headlineri sunt Claptone, Chase and Status, Mahmut Orhan, Deliric, Grasu XXL sau Puya. Special pentru festival, transportul în comun din Brașov în Poaiană va fi suplimentat și prelungit. Peste 50.000 de spectatori sunt așteptați la cea de-a doua ediție a festivalului.

Nicuşor Dan se plânge că Primăria Capitalei a rămas fără bani. „Cu chiu cu vai am reuşit să plătim salariile, dar nu şi taxele pe salarii. În momentul acesta, nu mai avem nimic în cont. Şi urmează… Sunt facturi la curent, la iluminatul stradal, la semafoare, medicamente în spitale, hrană pentru animale la grădina zoologică, spectacole de teatru – tot ce putem închipui că se întâmplă în oraşul acesta depinde de buget”, a explicat primarul general. Municipalitatea se află într-un blocaj din punct de vedere al adoptării bugetului pentru acest an.

Veste bună pentru cei care se vor șoferi! Examenul teoretic auto va putea fi dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu, așa cum se întâmplă acum. Legea a fost promulagată astăzi. Examenul practic rămâne la fel – îl poți da doar acolo unde ai reședința.

Guvernul de la Chișinău vrea să tragă regiunea autonomă Găgăuzia – mai aproape de identitatea Moldovei. Găgăuzii care vorbesc în mare parte limba rusă, vor putea face cursuri de limba româna gratuit. Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost săptămâna trecută în vizită la Putin. Republica Moldova are două regiuni autonome pro-ruse, la est – Transnitria, iar la Sud – Găgăuzia.

Au pus bazele unui nou tip de arhitectură. O companie cunoscută pentru cofraje și schele de construcții a creat cea mai mare clădire imprimată 3D din Europa. Clădirea numită „Wave House” se află într-un oraș din vestul Germaniei și a fost construită în mai puțin de șase zile.

Mersul la psihiatru devine doar un moft. Un nou test de sânge este în curs de dezvoltare, prin care doctorii află dacă un pacient suferă de boli mintale. Cercetătorii americani speră că prin acest test pot identifica boli precum depresia postpartum, schizofrenia și epilepsia, prin analizarea materialului genetic găsit în sânge.

Și… premieră pentru România: s-a născut primul pui de delfin în captivitate, la Delfinariul din Constanta. Mama lui se numește CenCen, iar tatăl Veterok, delfin venit din Ucraina după ce a izbucnit războiul cu Rusia. Angajații și antrenorii au fost luați prin surprindere când au văzut că în bazin există un nou locatar.

Kievul speră să primească în curând primele livrări de obuze adunate de Cehia pentu armata ucraineană, spune ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba. Premierul ceh anunţa săptămâna trecută că iniţiativa sa de a furniza Ucrainei muniţie produsă în afara Uniunii Europene a adunat fonduri suficiente pentru 300.000 de obuze.

Acţiunile Gabriel Resources au ajuns la doi cenți pe unitate. În doar trei zile, compania s-a prăbuşit de la o evaluare de 910 milioane de dolari, la 20 de milioane de dolari.

Romgaz intră în cea mai fierbinte cursă a momentului: Cel mai mare producător de gaze din România vrea să cumpere parcuri solare sau eoliene, cu o capacitate individuală de până la 100 MW.

Spotify testează videoclipuri muzicale complete și pregătește o confruntare cu YouTube. Clipurile sunt disponibile de ieri, în versiune beta, pentru utilizatorii premium din Marea Britanie, Germania, Italia, Țările de Jos, Polonia, Suedia, Brazilia, Columbia, Filipine, Indonezia și Kenya.

Victorie istorică a sindicatelor de la Toyota. Compania a acceptat cea mai mare majorare salarială din ultimii 25 de ani. Salariile vor fi majorate cu până la 200 de dolari și vor fi plătite bonusuri record.

Putin spune că Moscova este dispusă să pună capăt războiului prin „mijloace pașnice”, dar că Ucraina trebuie să țină cont de „realitățile de pe teren”, adică să accepte pierderea teritoriilor cucerite de armata rusă.