Poate vrem o țară ca afară, dar vrem un conducător care e și de-afară și din țară! Românii i-au făcut o declaratie de dragoste Regelui Charles al Marii Britanii, la care poate nici el nu se aștepta. „E cel mai de incredere om” – arată un sondaj INSCOP. Maia Sandu a ieșit pe locul 2. Cei doar cu cetatenie română nu au contat în top.
Designerii s-au unit și au declarat război unui robot. El a cerut-o! El a făcut „rochia tricotată 4D”, o nouă modalitate de a-ți personaliza o rochie pe orice mărime, printr-un braț robot care, de obicei, este folosit în industria auto.
Alo centrala?! Unde e centrala! Parlamentul European scoate centralele termice din apartamentele românilor. Nu te speria, nu se aplică chiar de mâine directiva privind schimbările climatice. Dar clădirile vor arăta cu totul altfel din 2040.
Parcă nu e zi fără să nu ne gândim și mai aprig la război! Intr-un interviu de azi, Putin a deschis iar cutia cu amenințări. „Suntem pregătiti să folosim arme, orice fel de arme, inclusiv nucleare dacă este vorba de existența statului rus sau dacă ne sunt afectate suveranitatea si independența” – alertează mai marele Rusiei.
Cum ar fi să decidă elevii cum să se facă școala? E posibil să și vezi. Asociația elevilor din Constanța vor să scoată bacul. „întregul sistem scolar trebuie regândit” – continuă președinta asociației care argumentează că „oricum elevii uită ce invață”.
Bați copilul, pierzi copilul. Asta a decis Parlamentul francez care a adoptat o lege prin care părintele își pierde automat drepturile parentale dacă e condamnat pentru abuzuri – inclusiv sexuale. Așa că bătaia nu mai e ruptă chiar din rai.
Ciolacu primește teme pentru acasă de la OCDE. Ne trebuie un plan de consolidare fiscală credibil și o reformă a sistemului de pensii. OCDE spune că veniturile fiscale sunt prea scăzute pentru a finanţa cheltuielile guvernamentale actuale. Iar schimbările frecvente de politici, prin intermediul unor proceduri legislative, adaugă riscuri la adresa investiţiilor.
Veste bună pentru cei care se vor șoferi! Examenul teoretic auto va putea fi dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu, așa cum se întâmplă acum. Legea a fost promulagată astăzi. Examenul practic rămâne la fel – îl poți da doar acolo unde ai reședința.
Guvernul de la Chișinău vrea să tragă regiunea autonomă Găgăuzia – mai aproape de identitatea Moldovei. Găgăuzii care vorbesc în mare parte limba rusă, vor putea face cursuri de limba româna gratuit. Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost săptămâna trecută în vizită la Putin. Republica Moldova are două regiuni autonome pro-ruse, la est – Transnitria, iar la Sud – Găgăuzia.
Nu există publicitate proastă! Pe fondul discursului de pe rețelele de socializare a fotografiei editate a prințesei Kate, de Ziua Mamei, compania Adobe, care deține Photoshop, a înregistrat o creștere a prețului acțiunilor de 3,3%. Astfel, capitalizarea de piață a companiei a crescut cu 3,3 miliarde de dolari. Nu este clar dacă imaginea lui Kate este motivul acestei fluctuații, dar speculațiile de pe rețelele de socializare au servit bine companiei.
Au pus bazele unui nou tip de arhitectură. O companie cunoscută pentru cofraje și schele de construcții a creat cea mai mare clădire imprimată 3D din Europa. Clădirea numită „Wave House” se află într-un oraș din vestul Germaniei și a fost construită în mai puțin de șase zile.
Mersul la psihiatru devine doar un moft. Un nou test de sânge este în curs de dezvoltare, prin care doctorii află dacă un pacient suferă de boli mintale. Cercetătorii americani speră că prin acest test pot identifica boli precum depresia postpartum, schizofrenia și epilepsia, prin analizarea materialului genetic găsit în sânge.
Și… premieră pentru România: s-a născut primul pui de delfin în captivitate, la Delfinariul din Constanta. Mama lui se numește CenCen, iar tatăl Veterok, delfin venit din Ucraina după ce a izbucnit războiul cu Rusia. Angajații și antrenorii au fost luați prin surprindere când au văzut că în bazin există un nou locatar.
De 5 ori în 7 zile. Un Boeing 777-300, de la Sydney către San Francisco, cu 183 de pasageri la bord s-a întors pe pista de unde decolase din cauza unor scurgeri de combustibil. E al cincilea incident într-o săptămână cu aeronavele Boeing – printre care un incendiu al unui motor și pierderea unui cauciuc.
Câteva secunde i-au fost de ajuns. Racheta Kairos, fabricată de compania din Japonia Space One, a explodat la 5 secunde după lansare. Racheta urma să plaseze un satelit pe orbită la 51 de minute de la lansare.
NASA a instalat o placă metalică comemorativă pe nava spațială Europa Clipper – care va face 49 de zboruri apropiate de Europa pentru a studia dacă există condiții care ar putea susține viața sub crusta înghețată a lunii. Placa e în memoria astronomului Ron Greeley, unul dintre fondatorii științei planetare. Europa Clipper își începe misiunea în 2030.