Vedeta a avut o carieră îndelungată în cinema şi la TV, în prezent jucând în 911: Lone Star and Unstable, o comedie pe care a scris-o şi în care joacă împreună cu fiul său. Dacă există un lucru pe care îl are în comun cu diferitele personaje pe care le-a interpretat, acesta este obsesia şi atenţia pentru sănătate şi condiţie fizică.

„Scopul acestor 60 de ani este să rămân mereu în formă, fără să fiu rănit”, a spus pentru People: „Sunt mai bine decât am fost vreodată, mai puternic ca niciodată. Îmi amintesc că îmi era frică să împlinesc 40 de ani, să împlinesc 50 de ani, dar de fiecare dată mă confrunt mai bine cu aceste obstacole”.

Fizicul slab al lui Rob Lowe nu este legat de anumite medicamente sau injecţii miraculoase. „Pentru mine, totul face parte dintr-un stil de viaţă, nu este o singură dietă sau un anumit exerciţiu”, a spus el pentru People.

ULTIMELE ȘTIRI

Care este principala cauză a problemelor de sănătate la nivel mondial? Un nou studiu arată ce afecțiuni sunt cele mai întâlnite

Discuţie între Biden şi Netanyahu, după ce premierul israelian a fost criticat dur în Senatul SUA

Putin avertizează Occidentul: O confruntare Rusia-NATO, la un pas de al Treilea Război Mondial

Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a respinge constituirea alianţei

Vezi mai multe articole din categoria cultura-media

Nu bea alcool

Nu foloseste medicamente pentru că nu crede ca pot fi sustenabile pe termen lung, din punctul lui de vedere este mai util să ai un echilibru în alimentaţie, în viaţă. Apoi, îi place să facă sport şi să se menţină în formă.

Printre secretele de frumuseţe se numără şi somnul: a recunoscut că doarme mult. Nu l-ar deranja să doarmă 12 ore pe zi. Doarme chiar şi în pauzele de pe platou folosind măşti pentru ochi şi căşti pentru anularea zgomotului.

Rob Lowe a spus că odată ce a împlinit 30 de ani şi-a dat seama că nu mai poate mânca ca un copil de 15 ani şi, prin urmare, şi-a schimbat dieta. A redus carbohidraţii şi a urmat dieta Atkins de zeci de ani, care este săracă în carbohidraţi şi bogată în proteine.

De asemenea, nu bea alcool. Rob Lowe se antrenează ori de câte ori poate. Nu-i place să stea nemişcat şi chiar şi atunci când are o zi liberă organizează diverse activităţi.