Simona Halep a plâns de fericire atunci când a aflat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni.

„Mi-au dat lacrimile. Am plâns de fericire”, a declarat, la Antena 3, Simona Halep.

Prima persoană cu care campioana noastră a vorbit după ce a aflat că poate să revină pe terenul de tenis a fost tatăl ei, Stere Halep.

„Nu v-am zis eu că adevărul o să iasă la suprafață și că Dumnezeu există?”, i-a spus acesta fiicei sale.

Simona Halep a dezvăluit cum a trăit cele 17 luni în care a fost nevoită să stea departe de tenis din cauza scandalului de dopaj: „A fost cumplit! Greu de explicat. Nu aș vrea să treacă niciun sportiv prin așa ceva”.

„Lucrez să-mi vindec traumele”, a afirmat dubla câștigătoare de Grand Slam.

Simona Halep va reveni în tenis la Miami Open, acolo unde a primit un wild card. Turneul se va disputa între 17 și 31 martie 2024.

„În clipa în care a ieșit decizia, cei de la Miami mi-au oferit un wild card fără să cer nimic”, a spus sportiva.

Aceasta a dezvăluit ce obiectiv și-a setat: „Mă arunc puțin la un turneul atât de mare (n.r. – Miami Open). Rezultatul nu există pentru mine. Vreau să revin! Atunci când o să intru pe teren, scopul meu e să fiu din nou în top”.