În comentarii neobişnuit de tranşante privind acest război, Stoltenberg a arătat că aliaţii NATO au capacitatea de a oferi mai mult Ucrainei, dar trebuie să dea dovadă de voinţă politică pentru a face acest lucru, scrie Reuters.
„Ajutorul fără precedent din partea aliaţilor NATO a ajutat Ucraina să supravieţuiască, ca naţiune independentă. Dar Ucraina are nevoie de şi mai mult sprijin şi are nevoie de el acum”, a declarat Stoltenberg la sediul NATO din Bruxelles.
ULTIMELE ȘTIRI
Iohannis e făcut praf de presa din Germania. Ce spun țările vestice despre candidatura sa la NATO
Infecţiile respiratorii, trend uşor descrescător faţă de săptămâna trecută
Ucraina califică alegerile din teritoriile ocupate de Rusia drept ilegale
Dreapta Unită a atacat şi în contencios administrativ OUG de comasare a alegerilor
Vezi mai multe articole din categoria externe
La mai bine de doi ani de la invazia Rusiei, armata ucraineană s-a confruntat recent cu o reducere semnificativă a livrărilor de arme din partea Occidentului.
„Aliaţii NATO nu furnizează Ucrainei suficientă muniţie, iar acest lucru are consecinţe pe câmpul de luptă în fiecare zi. Este unul dintre motivele pentru care ruşii au reuşit să facă unele progrese pe câmpul de luptă în ultimele săptămâni şi luni”, a afirmat Stoltenberg..
„Este o nevoie urgentă ca aliaţii să ia deciziile necesare pentru a face un pas şi a oferi mai multă muniţie Ucrainei. Acesta este mesajul meu către toate capitalele”, a subliniat Stoltenberg.