Românii sunt tot mai interesați de ce mănâncă, fie că iau masa la restaurant sau își comandă acasă. Potrivit unui studiu 56% sunt interesați de valorile nutriționale ale preparatelor pe care dau banii.
Problema este că numai 22% spun că le-au văzut în majoritatea cazurilor expuse deşi proprietarii de restaurante sunt obligați prin lege să le afișeze.
De un an de zile afacerile din Horeca sunt obligate să afișeze în meniu, pe lângă ingrediente, și valorile nutriționale ale produselor. Adică numărul de calorii, cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine, sare și lista aditivilor din componența preparatelor.
Potrivit unui studiu Izy Data, 56% dintre români sunt interesați de valorile Nutriționale ale preparatelor pe care le comandă. 7 din 10 tineri de până în 35 de ani declară că obișnuiesc să consulte valorile nutriționale înainte să comande.
În privinţa afişării informațiilor nutriționale, restaurantele din Transilvania sunt în top, iar la polul opus sunt regiunile Muntenia, Moldova și Oltenia – unde peste 40% dintre clienţi au declarat că nu au văzut niciodată valorile nutriţionale în meniu.
Valentin Krancevik: ”Prin acest studiu asta vrem să tragem un semn de alamra pentru restaurante să ţină seama de acest ordin, în primul rând pentru clienţi şi apoi pentru ele, pentru ca riscurile sunt destul de mari, amenzile sunt usturătoare și riscă şi suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei”.
Unele restaurante afişează doar numărul de calorii, dar nutriţioniştii spun că nu este suficient şi este mai important să urmărim de unde provin ele.
Mihaela Bilic – medic nutriționist: Excesul de grăsime şi excesul de zahăr nu se refecta neapărat în numărul de calorii, eticheta nutriţionala ar fi ideal să fie prezentă și obligatoriu ea vine şi cu o listă a ingredientelor, iar în lista de ingrediente ar trebuie să ştim dacă sunt prezente E-uri, conservanţi”.
Obligativitatea afişării valorilor nutriţionale se adresează unităților de alimentaţie publică precum restaurante, cafenele, cantine, baruri, cofetării, fast food-uri sau ceainării.