Sute de români mai au încă de recuperat bani de la Raiffeisen Bank, după ce ANPC a constata că operatorul economic a calculat greșit dobânzile unor credite din perioada 2006-2009.

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă beneficiarilor – foști și actuali clienți ai Raiffeisen Bank S.A, cu credite încheiate în LEI/EUR/USD, în perioada 2006-2009, aflate în derulare la data de 20.10.2017, momentul emiterii Ordinului de Președinte ANPC, prin care s-a dispus restituirea sumelor recalculate, în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi – să se prezinte la unitățile băncii, pentru recuperarea sumelor cuvenite potrivit Ordinului amintit, ținând cont de faptul că Raiffeisen Bank are obligația restituirii acestor sume”, a transmis ANPC.

În urma unei acțiuni de control, echipele de comisari ANPC au constatat că operatorul economic Raiffeisen Bank a calculat dobânzile creditelor în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009, într-un mod eronat, ceea ce a dus la încasarea unor sume fără temei legal, de la debitori.

Ca atare, ANPC a sancționat banca și a dispus restituirea de către aceasta a sumelor încasate în plus, măsură consfințită și de sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde aceasta fusese contestată de operatorul economic, prin care

În situația descrisă, s-au aflat 9.155 de credite deschise la Raiffeisen Bank, în perioada menționată, urmând a fi rambursate peste 19 milioane de euro consumatorilor afectați.

Până în acest moment, din calculul sumelor recuperate a rezultat că a fost achitat un procent estimat la 92% din totalul sumelor aferente acestui Ordin, banca argumetând că diferența de 8% a rezultat din existența unor contracte de credit pentru care titularii nu s-au prezentat la bancă

„De aceea, ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, să se prezinte la oricare dintre sucursalele Raiffeisen Bank din țară pentru a intra în posesia sumelor de rambursat, indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc”, potrivit ANPC.