”Putin este beat de putere” și ”vrea să conducă etern”, a declarat Volodimir Zelenski după realegerea cu aproape 90% a dictatorului drept președinte al Rusiei. La rândul său, Casa Albă spune că alegerile ”nu au fost nici libere, nici corecte”.
Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87% din voturi, potrivit unui exit-poll realizat de institutul oficial Vtsiom citat de AFP.
Potrivit Comisiei electorale ruse, liderul de la Kremlin a obţinut 87,97% din voturi după numărarea a 24% dintre buletinele de vot.
Televiziunea rusă de stat l-a declarat învingător pe Putin în alegeri, pe baza mai multor exit-poll-uri, potrivit dpa.
Votul care i-a adus lui Putin al cincilea mandat la Kremlin a fost însoţit de numeroase proteste, în special „Amiază împotriva lui Putin” organizat la apelul opoziţiei, la care au participat mii de oameni în întreaga lume.
Rezultate oficiale iniţiale privind alegerile prezidenţiale din Rusia vor fi date publicităţii încă de duminică seară, dar primele rezultate semnificative vor apărea luni.
În alegerile trecute, previziunile exit-poll-urilor au fost conforme cu rezultatele finale, notează dpa. Dacă va fi ales cu 87% din voturi ar fi un record pentru Putin, care a primit 76,7% din voturi în ultimul scrutin prezidenţial din 2018.
Imediat au urmat mai multe reacţii la nivel internaţional. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Putin este „beat de putere” şi „vrea să conducă etern”.
El a estimat într-un mesaj pe reţelele de socializare că alegerile prezidenţiale din Rusia „nu au nicio legitimitate”.
Casa Albă a transmis la rândul ei că alegerile ruse „în mod evident nu au fost nici libere, nici corecte”, dat fiind modul în care Putin şi-a încarcerat oponenţii şi i-a împiedicat pe alţii să candideze.
„Alegerile prezidenţiale din Rusia nu sunt legale, libere şi echitabile”, a reacţionat într-un comunicat Ministerul polonez al Afacerilor Externe, adăugând că scrutinul s-a derulat „într-un context de represiuni severe” şi în regiunile ocupate din Ucraina, cu încălcarea dreptului internaţional.