Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, joi, au reţinut 16 persoane în dosarul care vizează introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane, au cerut ca trei dintre acestea să fie arestate preventiv.

Printre persoanele vizate se numără și liderul galeriei echipei Rapid, Liviu Ungureanu, zis „Bocciu”.

Alţi 12 suporteri urmăriţi penal în acest dosar au fost plasaţi sub control judiciar.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 16 inculpați, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) Cod penal, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal.

Față de 12 inculpați procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar față de 3 inculpați s-a propus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile de către judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului București”, se arată într-un comunicat dat publicității de Parchet.

În acest dosar este suspect și preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae. Acesta a fost ridicat, joi, de mascaţi şi dus la audieri, însă nu a fost reţinut.