Casa Carei Delevingne din California a fost distrusă de un incendiu, vineri dimineață. Acoperișul locuinței s-a prăbușit.
Vedea a confirmat cele întâmplate pe rețelele sociale, printr-un mesaj emoționant, precizând că este în continuare în stare de șoc, potrivit graziamagazine.
„Am inima frântă, nu-mi vine să cred. Viața se poate schimba într-o clipită, așa că prețuiți ceea ce aveți”, a scris tânăra de 31 de ani.
Ea și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de primii pompieri care au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la casele vecine.
„Mulțumesc din suflet tuturor pompierilor și oamenilor care au venit să ajute”, a mai precizat ea.
Departamentul de Pompieri din Los Angeles a precizat că a fost o întreaga desfășurare de forțe pentru a puta stinge incendiul.
„Aproximativ 94 de pompieri au avut nevoie de două ore și 16 minute pentru a accesa, a limita și a stinge flăcările. Un pompier a fost transportat la spital după ce a căzut de pe o scară. Alții au început să lupte cu infernul abia când acoperișul proprietății s-a prăbușit”, a precizat departamentul într-un comunicat.
Din fericire, o persoană care se afla în casă în momentul incendiului nu a fost rănită și a fost tratată pentru inhalarea de fum, în timp ce cele două pisici ale lui Delevingne au fost salvate la timp. Actrița, care se află în prezent la Londra, unde joacă rolul lui Sally Bowles în Cabaret, nu se afla în țară.
Potrivit părinților vedetei, pe care Delevingne s-ar fi sprijinit în timpul acestei tragedii, incendiul a fost probabil cauzat de o problemă electrică. Recent, vedeta din American Horror Story a fost într-o călătorie de sobrietate, după ce s-a internat la dezintoxicare la sfârșitul anului 2022.