Biletele la teatru sunt din ce in ce mai vânate, mai ales de către publicul din București. Află cum poți prinde locuri la cele mai populare spectacole.

Viața culturală a Bucureștiului este tot mai vibrantă. Teatrul se află printre primele opțiuni ale publicului, iar biletele sunt insuficiente pentru cererea tot mai ridicată.

În ultimii doi ani, achiziționarea unui bilet la teatru a devenit o adevărată aventură. Fenomenul nu este unul nou pentru bucureșteni. Înainte de a avea acces la Internet, cozile la casele de bilete ale teatrelor se formau încă de la primele ore ale zilei, deseori în frigul și întunericul specifice dimineților de iarnă.

Revenind în zilele noastre, Internetul a adus ușurința alegerii unui loc în sală de pe propriul smartphone. În același timp și-a dovedit limitările atunci când numărul locuri este prea mic pentru a primi la spectacol toți doritorii.

Dacă spectatorii nu sunt pe fază atunci când se pun în vânzare biletele online, pot pierde ocazia de a vedea spectacolul. Recent, biletele la o reprezentație regizată de Radu Afrim s-au vândut integral în mai puțin de un minut.

Pentru a nu rata momentul vânzării biletelor, a fost creat un serviciu de notificări rapide, cu scopul de a informa publicul exact atunci când se pot achiziționa bilete la reprezentații teatrale noi.

Se numește PostPing (https://postping.net) și poate trimite notificări instant utilizatorilor atunci când apar bilete la cele mai populare teatre. În afară de notificările prin e-mail, exista și un canal de Whatsapp, unde utilizatorii abonați sunt ținuți la curent cu noutățile.

Astfel, spectatorii vor afla când se pun in vânzare bilete la Teatrul Național București – TNB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Nottara și multe alte teatre.

Teatrele din București (și nu numai) încearcă să se adapteze cererii in creștere. Teatrul Național din București a decis să suplimenteze numărul reprezentațiilor. Astfel, în program au apărut spectacole programate la matineu, adică în prima parte a zilei, suplimentar față de cele programate în mod normal, seara. Aceste reprezentații au fost primite foarte bine de public, deși unii spectatori au declarat că nu sunt obișnuiți să meargă la spectacol în timpul zilei.

Urmând exemplul, alte teatre au început programarea acestor tipuri de evenimente. Matineurile sunt obișnuite în programul Teatrului Nottara, dar au fost adoptate cu succes și de Teatrul de Stat din Constanța, care a programat într-o sâmbătă, la ora 15:00, spectacolul-premieră „A douăsprezecea noapte”, în regia lui Andrei Șerban.

De asemenea, site-urile vânzătoare de bilete au luat măsuri pentru suplimentarea resurselor tehnice și pentru a permite accesul utilizatorilor la bilete în mod ordonat, utilizând cozi virtuale.

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod

independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.