Poliţiştii din Vulcan, judeţul Hunedoara, au fost sesizaţi că un bărbat de 71 de ani din Vulcan ţine câini şi pisici în apartament, fără apă şi hrană suficiente.
Unul dintre câini s-a aruncat pe geam de la etajul opt, iar akte pisici s-au ascuns. Cei care au alertat autoritățile au fost vecinii.
„La data de 12 martie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Hunedoara, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan, au intervenit pe raza municipiului Vulcan, ca urmare a unei sesizări privind faptul că, într-un apartament situat pe strada Mihai Eminescu, din localitate, un bărbat aplica rele tratamente faţă de 6 câini şi mai multe animale din specia felină. Sesizarea semnala şi faptul că (înainte ca poliţiştii să ajungă la faţa locului) unul dintre câini a sărit pe fereastra apartamentului, situat la etajul al VIII-lea, decedând”, a transmis, joi, IPJ Hunedoara.
Animalele nu primeau hrană şi apă în cantităţi suficiente, nici de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale, aşa că poliţiştii au dispus plasarea acestora în adăpostul aparţinând unei asociaţii pentru protecţia animalelor, mai precizează poliția.
Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost amendat cu 9.000 lei cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile a sumei de 1.500 lei.
În apartament erau mai multe animale, dar poliţiştii au reuşit să preia 5 câini şi 3 pisici, întrucât mai multe pisici au fugit şi s-au ascuns.
IPJ a sesizat Direcţia de Sănătate Publică, dat fiind focarul de infecţie din apartament.