O masă uriașă de carne care a apărut pe o plajă a îngrozit localnicii și turiștii dintr-un oraș din Malaezia.
Autoritățile cred că ar putea fi vorba despre rămășițele unei balene. Descoperirea a fost făcută pe plaja Telok Melano, vinerea trecută.
Astfel de tipuri de mase de carne se dovedesc a fi, de fapt, carcasele balenelor, ale rechinilor sau ale caracatițelor. Proveniența exactă a celei din acest caz va fi dezvăluită după ce vor fi efectuate teste ADN.
Garda de Coastă din Malaezia a făcut descoperirea și a publicat fotografii pe contul de Facebook. Oamenii s-au arătat fascinați, dar și îngroziți.