O măicuță în vârstă de 80 de ani, din Chile, a fost surprinsă de camere de supraveghere în timp ce ducea cu ea un troler în care se afla, în mod șocant, trupul fără viață al unei colege de-ale sale.
Un trecător a găsit cadavrul măicuței, o femeie de 58 de ani, pe 8 aprilie și a anunțat poliția, potrivit dailymail.co.uk.
Ofițerii au început o anchetă, crezând că este vorba despre un cartel de droguri din Santiago care ar fi putut comite crima. Poliția a aflat, însă, că este vorba de fapt despre o măicuță care a transportat cadavrul după ce au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere.
Mai șocant este faptul că femeia murise cu un an în urmă, din cauze naturale.
Măicuța a declarat polițiștilor că ea și sora ei făcuseră un pact în care au promis că vor avea grijă una de alta și după moarte. Femeia moartă a fost ținută în valiză din „afecțiune și loialitate”, după cum spun procurorii că a declarat măicuța.
Totul s-a schimbat, însă, după ce fiica femeii de 80 de ani i-a spus acesteia că sora ar trebui să fie lăsată să se odihnească în pace. Aceasta nu a fost arestată, însă ancheta continuă.