Proiectul va fi realizat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB), în baza unui protocol încheiat cu municipalitatea, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Contractul de finanţare, prin PNRR, a fost semnat anul trecut cu Ministerul Dezvoltării. Contractul are valoarea de 5.858.013 lei.

„Hub-ul va asigura o monitorizare şi o coordonare integrată a aspectelor ce ţin de îmbunătăţirea mobilităţii urbane şi implicit a celor legate de calitatea vieţii şi a aerului. Concret, vom actualiza baza de date urbane a Municipiului Bucureşti şi vom realiza o platformă de date deschise în domeniul mobilităţii urbane şi urbanismului. Totodată, vom pune în funcţiune o platformă pentru comunicarea cu cetaţenii şi formarea iniţiativelor. De asemenea, vom realiza o platformă de servicii publice urbanistice”, a explicat primarul general Nicuşor Dan.

ULTIMELE ȘTIRI

Prințul Edward al Marii Britanii a împlinit astăzi 60 de ani. Regele Charles al III-lea l-a numit pentru o nouă funcție

Cine câştigă în războiul din Gaza?

La cine sunt cei mai mulţi bani? Un sfert din depozitele totale ale populaţiei sunt la peste 74.000 de români bogaţi, care au pus deoparte în bănci 16 mld. euro peste plafonul garantat de 100.000 de euro

Surse: senatoarea Diana Şoşoacă a rămas fără permis de conducere din cauza vitezei. Mergea cu 70km/h peste limita legală

Vezi mai multe articole din categoria politic

Observatorul Teritorial va integra informaţiile cuprinse în documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism, în special cele din planurile urbanistice generale şi PUZ, pentru a sprijini autorităţile şi toţi factorii interesaţi în fundamentarea deciziilor legate de planificare teritorială, a precizat Dan.