Născuţi la câteva săptămâni după începerea războiului din Gaza, doi gemeni au fost înmormântaţi duminică. Sunt cei mai mici dintre cei 14 membri ai aceleiaşi familii despre care autorităţile spun că au fost ucişi într-un atac aerian israelMama lor, Rania Abu Anza, l-a ţinut pe unul dintre gemeni, cu trupul său micuţ înfăşurat într-un giulgiu alb, pe obrazul ei şi i-a mângâiat capul în timpul înmormântării de duminică. O persoană în doliu îl ţinea pe al doilea bebeluş aproape, cu o pijama albastru deschis vizibilă sub un giulgiu, relatează News.ro, care citează Reuters.

„Inima mea s-a dus”, a plâns Abu Anza, al cărei soţ a fost de asemenea ucis, în timp ce persoanele din jur o consolau. Ea s-a împotrivit atunci când i s-a cerut să elibereze corpul unuia dintre bebeluşi înainte de înmormântare. „Lăsaţi-o cu mine”, a spus ea, cu voce joasă.

Gemenii – un băiat şi o fată – se numără printre cei cinci copii ucişi în atacul asupra unei case din Rafah, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Abu Anza a declarat că i-a născut – primii ei copii – după 11 ani de căsătorie.

„Dormeam, nu împuşcam şi nu ne luptam. Care este vina lor? Ce vină au ei, ce vină are ea?”. a spus Abu Anza. „Cum voi continua să trăiesc acum?”.

Rudele au declarat că gemenii s-au născut în urmă cu aproximativ patru luni, la aproximativ o lună de la începutul războiului care a început la 7 octombrie, când Hamas a luat cu asalt israel

Ofensiva israel

Membrii familiei Abu Anza ucişi în atac au fost aliniaţi în saci mortuari negri. Un bărbat plângea deasupra corpului unuia dintre morţi, un copil îmbrăcat în pijamale. „Dumnezeu să aibă milă de ea, Dumnezeu să aibă milă de ea”, a spus un alt bărbat, consolându-l.

Abu Anza a declarat că îşi dorea o încetare a focului înainte de Ramadan, luna de post musulmană care începe în jurul datei de 10 martie.

Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat speranţa că până atunci se va ajunge la un acord. „Ne pregăteam pentru Ramadan. Cum să îmi trăiesc viaţa? Cum?”, a spus ea.