Fostul președinte al României, ion iliescupodcastInterviul a fost publicat chiar în 3 martie, ziua în care ion iliescu
Întrebat de Vulpescu cum a ajuns să facă politică, ion iliescu
”În 1968 Europa fierbea din nou: Franța avea parte de o revoluție a individualismului politic; pe frontul de Est, intervenția din Cehoslovacia era condamnată. Eu am făcut parte din tineretul politic care a fost portavocea tuturor acestor evenimente. Așa am ales să fac politică. Un al doilea episod ține de înfiorarea pe care am trăit-o văzând că Ceaușescu avea în intenție să implementeze modelul nord-coreean pentru a stimula o neagră dictatură. Nu am vrut ca România să fie experimentul coreean al lui Ceaușescu. I s-a părut că reacția mea e intelectualistă și m-a destituit din funcție, întorcându-mă la talpa țării, la recuperare și reeducare. În 1984 am devenit directorul Editurii Tehnice. Unde, până în decembrie 1989 am sperat că în România se va putea face politică și că nimănui nu îi va fi frică de democrație.” – a spus ion iliescupodcast
”În 1960 relațiile dintre chinezi și ruși au început să fie tot mai glaciale. La un Congres PMR Hrușciov l-a făcut pe Mao Zedong „galoș îmbătrânit”. Închipuiți-vă cum a fost pentru România tensiunea dintre doi titani totalitari, China și Rusia. Circula un banc, ți-l spun să ne mai descrețim frunțile: „Un român intră într-o cofetărie şi cere un ceai. Şi este întrebat de care ceai doreşte: chinezesc sau rusesc. La care românul răspunde: Cafea nu aveți?” Cumva România căuta cafeaua, adică zona de neutralitate.” – a explicat ion iliescu
Ionuț Vulpescu: Cum explicați nostalgia unora după comunism?
ion iliescu
Nu era presiunea job-urilor și a capitalismului sălbatic, e adevărat, dar prețul plătit era mult prea mare. Am aflat de curând că un sondaj operat în 2021 a scos la iveală 63% din populația României ca fiind nostalgică după comunism, iar din acest procent, majoritatea respondenților sunt oameni cu vârste egale democrației românești: puțin peste 3 decenii. Dar e perfect explicabil: tineretul alunecă într-un radicalism politic pentru că nu este sprijinit și transformat într-o categorie socială pentru care statul trebuie să ofere protecționism și politici educaționale, culturale, mai sănătoase, iar nostalgie pentru anii aspri ai comunismului pot avea doar cei care n-au trăit sub modelul coreean importat în ceaușism. E și paradoxal: am câștigat în 1989 libertate celor care cred că se puteau lipsi de ea! Mai e ceva: din afară, România se vede mai bine decât o vedem dinăuntru. Suntem subiectivi și e firesc.
Acum, generațiile tinere sunt cele care s-au născut deja cu apartenență la familia politică europeană. Sunt cetățeni europeni. E foarte simplu să fii critic când nu ai acces la timpurile pe care nu le-ai trăit și pe care prea puțini le mai povestesc astăzi. Milieniali, boomeri și oricare alții, oameni ai timpului prezent, nu știu – acesta e adevărul – cât de greu a fost să pui România pe șinele drumului corect. România normală nu era un dat, și nu trebuia să fie nici un privilegiu: a fost însă o construcție, care a avut nevoie de timp.
Mi se pare problematică asprimea unora față de ceea ce nu cunosc și nici nu vor să cunoască. La fel și în privința afilierii NATO: în actualul context geopolitic, vedem că este cea mai bună lume posibilă în care puteam fi, în această alianță care garantează securitatea României și altfel”.
ion iliescu
Paris e un loc pe care nu ai cu ce să îl asemuiești, el seamănă doar cu sine: e romantic, spun unii, dar e foarte urban, chic, cultural, spațios, istoric, ceea ce îl face un oraș pe gustul meu. Și recunosc, e și un oraș în care viața politică are alte maniere, în care cultura conflictului e înlocuită de dezbatere, în care stânga are rădăcini adânci. De altfel, pentru un tip de stânga, Franța e potrivită în oricare dintre părțile ei. Am călătorit, prin forța lucrurilor, mult, am fost în toată lumea, mai puțin Australia și Noua Zeelandă cred.
Mă simt bine în Italia, la Roma în special. Am fost prieten încă din tinerețe cu Marco Panella, i-am cunoscut bine pe Președinții Giorgio Napolitano și Carlo Azeglio Ciampi, ca și pe ministrul de Externe, Gianni de Michelis; am avut întâlniri care rămân cu Giulio Andreotti. Dintre marile orașe ale lumii, m-au impresionat Rio de Janeiro și San Francisco; primul mi-a rămas la suflet pentru tradiție și pentru contraste, al doilea pentru spiritul modern și cosmopolit.
Cei care mă cunosc știu însă că am avut întotdeauna o slăbiciune pentru Istanbul, un oraș în care Orientul și Occidentul se întâlnesc. Îmi plac porturile lui, deschiderile largi, simbolistica – un oraș al trecutului și al viitorului – dar și felul în care, în ciuda aglomerației și a vibrațiilor sale urbane, nu și-a lăsat istoria în urmă. Am avut o relație de apropiere, politică și umană deopotrivă, cu fostul președinte turc Süleyman Demirel”.
Generalul Cătălin Ranco Pițu, fost procuror-șef al Secției Parchetelor Militare, care a investigat Dosarul Revoluției din 1989, afirmă că în decembrie 1989, România a fost la un pas să fie ”invadată” de trupele militare ale fostei Uniuni Sovietice, la cererea de ”ajutor” a lui ion iliescu
Într-un interviu acordat televiziunii publice în luna mai a anului 2023, fostul procuror – care acum s-a pensionat, după 26 de ani de activitate – a povestit că în 23 decembrie 1989, gruparea care preluase puterea de la Nicolae Ceaușescu a formulat o cerere de intervenție către Uniunea Sovietică.
În prezent, Dosarul Revoluției din 1989 se află la Curtea de Apel București, iar ion iliescu
Acestea sunt singurele infracțiuni imprescriptibile, la 34 de ani de la Revoluția din 1989.
În seara de 22 decembrie 1989, după declanșarea Revoluției Române, Iliescu a fost desemnat președinte al Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), organism al puterii provizorii de stat.
De asemenea, a elaborat Comunicatul de țară și l-a anunțat la posturilor de radio și televiziune.