Înscrierea în clasa pregătitoare 2024-2025 a început pe 11 aprilie 2024, iar metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar a fost publicată în Monitorul Oficial.
Cererile pot fi depuse începând cu 11 aprilie 2024, iar părinții ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc anul acesta 6 ani până la 31 august inclusiv, au obligația de a își înscrie copiii în clasa pregătitoare.
Citește și: Cum încearcă unii părinți să fenteze sistemul de înscriere la clasa pregătitoare. Se plătesc chiar și 500 de euro
Prima etapă de înscriere începe pe 14 mai și se încheie pe 29 mai.
Apoi, a doua etapă de înscriere are loc între 31 mai și 21 iunie. În această a doua etapă, părinții pot depune cereri pentru copiii care nu au fost acceptați în nicio școală în prima etapă sau care nu au participat la prima etapă deloc.
Ministerul Educației a publicat un mesaj cu privire la acest proces, confirmând calendarul și punând la dispoziția părinților și cadrelor didactice informații esențiale despre înscrierea copiilor la școală.
În prima etapă, cererile-tip de înscriere sunt analizate de Comisia Națională de Înscriere a Copiilor în Învățământul Primar și de unitățile de învățământ. Acestea se bazează pe informațiile din cererile-tip și din documentele depuse de părinți sau reprezentanții legali ai copiilor.
Analiza cererilor-tip se desfășoară în trei etape:
Copiii ale căror cereri au fost pentru școala de circumscripție sunt acceptați.
Cererile părinților care solicită înscrierea la o altă școală, pe locurile disponibile, sunt analizate.
În această etapă finală, sunt acceptați la școala de circumscripție copiii care au fost solicitați la alte școli, dar nu au fost acceptați din lipsă de locuri.
După terminarea primei etape, Comisia Națională anunță unitățile de învățământ despre locurile rămase libere.
În a doua etapă, comisiile de înscriere din fiecare școală cu locuri disponibile analizează cererile și documentele copiilor care nu sunt din circumscripția școlară.
Așadar, între 11 aprilie și 14 mai 2024, părinții completează cererile de înscriere online sau la școală și le depun împreună cu documentele necesare. Ulterior, cererile sunt validate și procesate.
Între 14 și 17 mai, cererile de înscriere se procesează și copiii sunt repartizați la școlile de circumscripție. Între 20 și 27 mai 2024, cererile pentru alte școli sunt procesate și se admit sau resping în funcție de criterii.
A doua etapă de înscriere are loc în perioada 31 mai – 7 iunie 2024, când părinții copiilor care nu au fost înscriși depun cereri la școlile disponibile.
Apoi, între 10 și 14 iunie 2024, cererile de înscriere se validează.
Listele finale cu copiii repartizați în clasa pregătitoare, în 2024, se afișează pe 21 iunie.
În perioada 2-6 septembrie 2024 se vor soluționa cererile rămase nerezolvate.
Între 17 și 21 iunie 2024 vor fi procesate la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți. Se va aplica procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar pe baza criteriilor și în limita locurilor disponibile.
Listele finale ale copiilor înscriși în clasa pegătitoare vor fi afișate la fiecare unitate de învățământ.
Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până la data de 31 august pot să ceară în scris amânarea înscrierii la clasa pregătitoare cu maximum un an, dar doar în cazuri justificate.
Totuși, metodologia nu precizează care sunt cazurile justificate și cum pot fi dovedite.
La clasa pregătitoare pot fi înscriși și copii care nu au fost la grădiniță din diferite motive precum lipsa infrastructurii la nivel local sau domiciliul temporar în străinătate.
Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august și inclusiv.
Informațiile privind numărul de locuri disponibile vor fi afișate la aviziere școlilor, pe site-urile instituțiilor de învățământ, dar și pe site-urile Inspectoratelor școlare.
Totodată, la nivel de județ va asigura un telverde asigurat de ISJ pe durata înscrierilor.
Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024 are câteva reguli și proceduri bine stabilite. Iată ce trebuie să știe părinții:
În cazul copiilor care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la cererea scrisă a părinților, cu recomandarea unității de învățământ preșcolar sau a altor instituții desemnate.
Părinții copiilor care nu optează pentru înscrierea în clasa pregătitoare sau a căror dezvoltare nu este corespunzătoare pentru această etapă vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.
Evaluarea dezvoltării copiilor care nu îndeplinesc vârsta de 6 ani până la 31 august este realizată de către centrele județene de resurse și asistență educațională, iar rezultatele sunt comunicate părinților în mod confidențial, contribuind astfel la procesul adecvat de înscriere în învățământul primar.
Pentru înscrierea la clasa pregătitoare, părinții au nevoie de următoarele acte:
Cerere tip de înscriere în clasa pregătitoare (DESCARCĂ AICI)
Dosar plic de carton
Certificatul de naștere al copilului (copie şi original)
Copie de pe actul de identitate al părinţilor
Actul de identitate original al părintelui care înscrie copilul;
Certificat de căsătorie sau unde este cazul hotărâre de încredinţare a copilului – (copie și original)
În cazul în care se solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă documentele menționate mai sus părinții depun și documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare;
În cazul în care se solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, părintele va menționa, prin bifarea acestei opțiuni în cererea-tip de înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala de circumscripție, în situația în care acesta nu va fi admis la școala solicitată, din lipsă de locuri libere;
Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2024 pot să înscrie copiii în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător și vor depune la dosarul de înscriere recomandarea eliberată de unitatea de învăţământ preşcolar, pentru copiii care au frecventat grădiniţa, iar pentru copiii care nu au urmat învățământul preșcolar din motive întemeiate, cum ar fi: boala, lipsa infrastructurii la nivel local, domiciliul temporar în străinătate, recomandarea eliberată de C.J.R.A.E. Argeș ;