În timp ce industria din alte țări europene suferă, în special cea din Germania, la noi sectorul pare momentan stabil.
Potrivit Institutului Național de Statistică, cifra de afaceri din acest domeniu a crescut la începutul acestui an față de 2023. Este și unul dintre principalii factori care contribuie la creșterea economică. Însă, la cum arată lucrurile la nivel european, anul acesta ne-am putea baza mai mult pe consum și investiții.
Pentru acest an, așteptarea este să avem o creștere economică mai mare decât cea de anul trecut.
Dar ce contribuie cel mai mult la creșterea economică? Pe primul loc e consumul, arată datele de anul trecut, aproape 20%. Și aproape la fel de mult și industria, 19,5%. Importante sunt și construcțiile, IT-ul ori tranzacțiile imobiliare.
Dacă vorbim de consum, deși au fost ceva scăderi aici, la finalul anului trecut pare că ar putea contribui considerabil la creșterea economică și anul acesta. Datele INS din ianuarie arată că avem o creștere față de începutul anului trecut de peste 5% – s-au vândut mai bine produsele nealimentare. Consumul a fost susținut anul trecut, în primul rând, de creșterea salariilor din unele domenii. Majorări sunt aşteptate și anul acesta.
Investițiile anunțate, în special în infrastructură, vor susține creșterea produsului intern brut. Deocamdată avem o problemă cu industria care bate pasul pe loc. Deși producția e în scădere, cifra de afaceri din industrie a crescut în ianuarie, față de aceeași lună a anului trecut, cu aproape 2%, dar vedem aici o scădere mare înregistrată de industria extractivă, de 32% – un minus mare la extracția petrolului și a gazelor, de pildă. Industria prelucrătoare e pe plus, cea alimentară o duce cel mai bine, cu o creștere de peste 8%. Dar, deși momentan stabilă, industria ar putea aduce motive de îngrijorare, din cauza problemelor de la nivel european.
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: „Avem mesaje care sunt transmise de reprezentanți ai industriilor, mai ales din Germania, ne spun că întâmpină dificultăți majore. Ceea ce se reflectă negativ și asupra rezultatelor companiilor din România. România este o țară importantă în producția de mașini la nivel european, ca exemplu.”
După alegeri, ar putea apărea şi alte probleme.
Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România: „Anul viitor ar putea fi o problemă, pentru că mă aștept la creșterea substanțială a taxării, pentru a reduce dezechilibrul bugetar, lucru care va afecta creșterea economică. Va fi cu plus, dar un plus probabil mai mic.”
Pentru acest an, creșterea economică în România ar urma să fie de 2,9%, conform prognozei Comisiei Europene, care momentan este destul de optimistă și pentru 2025 – cu o creștere de 3,2%.