Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un camion ieşit în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Dorna Candrenilor, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, bărbatul se afla în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale care au ajuns la faţa locului.
„La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În cabina autocamionului a fost găsit conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care era în stop cardio-respirator. Pompierii militari au extras victima din autovehicul iar echipajul medical, ajutat de paramedicii SMURD, au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, după consumarea protocolului, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului”, au precizat oficialii ISU Suceava, potrivit Agerpres.