Tinerii din Generația Z nu știu mai nimic despre munca în serviciile secrete, motiv pentru care perspectiva unei cariere de spion le stârnește mai degrabă frică- este concluzia unui mini-sondaj realizat printre studenții din Iași.
Dacă cei mai trecuți prin viață percep serviciile secrete mai degrabă ca pe ”ceva rău”, din cauza unei inevitabile raportări la fosta Securitate comunistă, pentru tinerii din Generația Z serviciile de informații înseamnă mai mult ”ceva misterios”, scrie Ziarul de Iași.
Publicația a întrebat mai mulți studenți ce părere au despre serviciile secrete românești și dacă și-ar dori să lucreze pentru acestea, iar răspunsurile sunt surprinzătoare.
”Chiar nu știu mai nimic, nu am o părere. Cred că nu m-a interesat deloc sau mereu am privit asta ca pe ceva ce există, dar acolo din umbră. Nu cred că mi-aș dori să lucrez acolo, cred că viața mea nu ar mai fi la fel”, a spus Cristina, studentă în anul I.
Un alt student s-a arătat de părere că SRI, de pildă, ”își face treaba cu desăvârșire și promptitudine”, dar nu s-a arătat în niciun fel tentat de o carieră în serviciile secrete.
Felul în care muncă de spion schimbă radical viața față de cea a oamenilor obișnuiți este un obstacol și pentru Silviu, un masterand care a mărturisit că nu s-ar angaja la SRI pur și simplu din frică.
”Dacă mi-ar place să lucrez în acest domeniu? Cu siguranță. Însă nu știu dacă voi putea face față presiunii și schimbărilor pe care această meserie le aduce cu siguranță în viața noilor angajați. Am avut perioade în care m-am gândit foarte serios să o apuc pe acest drum, însă frica de a nu da greș m-a întors de fiecare dată.
Poate că această frică este dată și de faptul că domeniul este unul misterios, despre care opinia publică nu știe prea multe. Cred că e o greșeală să compari «securitatea» din trecut, care e eticheta serviciilor secrete și SRI-ul din prezent. E greșit în opinia mea să compari pentru că una e sa lucrezi pentru valorile «partidului» și alta e să lupți pentru protejarea valorilor democratice”, a spus Silviu.