Două filme de propagandă ruse vor fi proiectate în două cinematografe din București ale Ministerului Culturii, în cadrul unui parteneriat între Arhiva Națională de Film și o instituție a Ambasadei Rusiei în România.

Două filme de propagandă ruse vor fi proiectate pe 12 aprilie, la București, în cadrul unui parteneriat încheiat între Arhiva Națională de Film (ANF) și Centrul Rus, o instituție din subordinea Ambasadei Rusiei în România, scrie Europa Liberă.

Filmele considerate de experți ca făcând parte din propaganda rusă vor putea fi vizionate gratuit în două cinematografe deținute de Ministerul Culturii, iar ANF a transmis că nu știe care este conținutul peliculelor difuzate.

”Informațiile noastre de la ei este că sunt proiecții private, adică nu fac parte din proiecțiile publice ale ANF, promovarea pe care și-o fac ei îi vizează exclusiv pe ei, nu pe noi”, a explicat Roxana Garet, directoarea ANF.

„Am pus-o la dispoziție din poziția de neutralitate, nu ne angajăm în discursuri politice, rolul nostru este să acordăm egalitate de tratament și egalitate de șanse, la fel, din perspectiva aceasta a accesului egal la cultură, fără să discriminam pe nimeni în raport de contexte politice actuale sau viitoare”, a mai spus Garet.

Ministerul Culturii, care are în subordine atât ANF, cât și cele două cinematografe din București unde vor rula filmele de propagandă ruse, nu a comentat situația.