Un copil de numai 3 ani a fost salvat de jandarmii suceveni, care l-au găsit în timp ce mergea singur pe o tricicletă, pe mijlocul drumului, în Rădăuți. Băiețelul tremura de frig și se pierduse de părinți în timp ce se juca.
Un copil de numai 3 ani a fost găsit vineri de jandarmii suceveni în timp ce mergea cu tricicleta pe mijocului drumului, pe o stradă din Rădăuți, se arată pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Suceava.
Oamenii legii spun că micuțul tremura de frig, așa că a fost dus la sediu pentru a fi învelit și hrănit.
”Astăzi, în jurul orei 13:00, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au observat, pe strada Călărași din municipiul Rădăuți, un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, nefiind însoțit de nicio persoană.
Colegii noștri au procedat la căutarea părinților, în zonă, însă fără niciun rezultat. Minorul, în vârstă de trei ani, a fost dus de către jandarmi la sediul subunității, unde l-au învelit cu o pătură, deoarece tremura din cauza frigului, și i-au oferit de mâncare”.
În cele din urmă, jandarmii i-au găsit pe părinții disperați ai copilului, care-l căutau după ce acesta ieșise din greșeală din curte, în timp ce se juca.
”Cu sprijinul Poliției Municipiului Rădăuți și Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii i-au identificat părinții, care erau extrem de îngrijorați și care au declarat că fiul lor a dispărut din curte, în timp ce se juca.
Reîntâlnirea a adus multă bucurie și liniște părinților. De asemenea, a oferit ocazia colegilor noștri de a le reaminti cât de important este să supraveghem atent copiii și comportamentul acestora”.