Comisia Europeană a început o anchetă oficială în privința unui mare magazin online cu produse chinezești. Sunt investigate, printre altele, calitatea și veridicitatea produselor, unele dintre acestea fiind considerate periculoase.
Sunt de asemenea monitorizate și platformele de socializare, pentru a vedea dacă fac ceva în legătură cu știrile false.
Plasturi pentru slăbit, creme contra arsurilor sau picături de ochi, urechi sau nas ori vitamine și dispozitive medicale- sunt doar câteva dintre produsele care apar pe platforma vizată de Comisia Europeană și care costă mult mai puțin ca în farmacii.
Cele mai multe nu respectă legislația europeană, iar comisarii europeni consideră ca sunt produse înșelătoare și pot fi periculoase.
Georgiana Bernea David, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice: ”Găsim pe piață online medicamente pentru scăderea în greutare, căderea părului, insuline, antibiotice- foarte multe dintre acestea sunt falsificate. Sunt situații în care medicamentele contrafăcute nu conțin substanța activă din preparatul original și astfel pacientul nu beneficiază de niciun tratament sau sunt situații în care conțin compuși toxici pentru organism, folosiți pentru a mima diferite caracteristici ale produsul original, gen culoare. S-au descoperit situații în care s-au folosit compuși industriali cu plumb sau chiar cerneală pentru imprimantă”.
Ancheta Comisiei Europene nu se va concentra doar pe produsele care reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor, ci va investiga și eventualele încălcări ale legii privind serviciile digitale care le permit minorilor accesul la materiale pornografice.
De altfel, o simplă căutare pe platforma online dezvăluie sute de produse care sunt încadrate explicit la această categorie, fără niciun filtru care să-i protejeze pe minori.
În ultima vreme, românii comandă din ce în ce mai multe lucruri din China, informație confirmată și de reprezentanții companiilor care se ocupă de livrări.
„Soția comandă destul de des mărunțișuri care sunt foarte ieftine. Nu știu de calitate, dar n-aș cumpăra decât dacă un medic recomandă chestia asta. N-aș cumpăra de pe un site fără să știu ce cremă e, dacă sunt produse în afara Uniunii Europene, mi se pare importantă chestia asta”.
”Nu sunt de calitate extraordinară, dar sunt ieftine și merge, dacă nu-ți comanzi ceva așa important”.
Alin Mituța, europarlamentar: ”Deocamdată este o investigație care e în curs, dacă se constată că aceste platforme nu respectă legea europeană se poate merge până la amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce e foarte mult”.
În vizor este și o altă companie chinezească. Și aceasta ar putea avea parte de reguli mai stricte în Uniunea Europeană în viitorul apropiat.