Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Joker din 14 martie s-a prezentat, luni, la sediul central al Loteriei Române şi şi-a ridicat câştigul, în valoare de 29,133 milioane de lei (peste 5,86 milioane de euro), informează compania.
„Trebuie jucat responsabil, norocul vine şi la o variantă simplă. Doresc succes tuturor jucătorilor!”, este mesajul pe care câştigătorul îl transmite jucătorilor la loto.
Conform unui comunicat al Loteriei Române, acesta este al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc. Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a câştigat şi două premii de categoria a II-a, în valoare de 111.943,19 lei (peste 22.500 de euro) fiecare.
Câştigătorul este din Cluj-Napoca, inginer de profesie, şi joacă aceleaşi numere de 10 ani. El a precizat că numerele au semnificaţie personală şi că acest noroc l-a luat prin surprindere şi l-a bucurat.
Totodată, el nu a dorit să-şi facă publică identitatea.