Un bărbat a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi după ce iniţial ar fi ameninţat şi lovit poliţişti pentru a-i determina să nu îl sancţioneze pentru distrugerea unui autoturism.
Bărbatul le-ar fi promis agenţilor sume între 3.000 lei şi 30.000 de euro, în acelaşi scop.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 6 martie, a inculpatului R.G.C., pentru dare de mită, ultraj (două fapte), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, distrugere şi ameninţare.
”În data de 19 februarie 2024, inculpatul ar fi promis unor agenţi de poliţie remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei şi 30.000 de euro, pentru ca poliţiştii să nu dispună faţă de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracţiuni săvârşite în urmă cu puţin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi şicanat în trafic, acroşarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall şi refuzul de a i se recolta probe biologice)”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.
Concret, în 19 februarie, în timp ce se afla în sediul unei secţii de Poliţie din municipiul Iaşi unde urma să fie cercetat pentru aspectele menţionate, inculpatul ar fi ameninţat doi poliţişti cu exercitarea unor violenţe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la niciun rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenţilor sumele de bani pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Joi, el urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.