Anemia este o boală des întâlnită care nu se tratează însă cu fier. E nevoie de investigații amănunțite.
Prea puține celule roșii în sânge, anemie adică, nu arătă doar lipsa fierului. Ci câte celule producem, câte distrugem sau câte pierdem, inclusiv prin sângerări minore. Și în bolile auto-imune poate apărea anemia.
Cel mai frecvent tip de anemie apare prin deficit de fier, dar nu se tratează automat cu fier.
Alina Tănase, doctor Insit. Clinic Fundeni: „Nu e corect să tratăm anemia feriprivă cu fier, fară să știm cauza, fiindcă tratăm simptomul, nu tratăm cauza. Și, dacă am descoperit o anemie prin lipsa de fier, trebuie să găsim cauza acesteia, să găsim sângerarea. Adică sângerăm pe undeva – fie e o menstruție abundentă, poate să fie o modificare ginecologică, e cea mai freventă cauză de anemie feriprivă, sau o sângerare la nivel tubului digestiv, găsim sângerarea”.
Dacă pacientul pierde sânge picatură cu picatură, organismul se adaptează extrem de ușor. Reușim să ne adaptăm și să nu avem simptome, deși hemoglobina ajunge foarte mică.
Stomacul ori colonul sunt locurile unde, frecvent, apar sângerări minore, dar care determină anemie. Au nevoie de investigații.
O felie de carne nu aduce doar fier, ci și vitamina B12. Și în lipsa fierului și în lipsa vitaminei B12 apare anemia, spun medicii. Găsesc boala frecvent în cazul vegetarienilor.
Dar deficitul alimentar durează luni de zile ca să apară anemie. Dacă hrana nu este vegetariană, deficitul de vitamina B 12 înseamnă că vitamina nu poate fi absorbită în stomac și duce la anemie.
Și în tiroidita autoimună nu există vitamina B12.
Daniela Georgescu, medic primar hematolog: „Acești anticorpi, care sunt sintetizați, sunt sintetizați în tiroidita autoimună, pot să determine deficit de absorbiție la nivel intestinal”.
Celulele roșii, celulele albe și trombocitele, care fac coagularea – toate sunt produse în măduva așa numită hemato-po-ie-tică. O găsim în oasele late.
Alina Tănase, doctor Insit. Clinic Fundeni: „Măduva nu produce fiind că e infilltrată cu cele anormale și poți să ai anemie severă, poate să nu producă pur și simplu ca în anemia aplastică când n-ai nici eritrocite, nici trombocite, nici leucocite. Poți să ai anemie în orice boală cronică – și în insuficiență hepatică și renală și într-o boală auto-imună”.
Cea mai cerută analiză de sânge, numită hemoleucogramă, se face anual și arată anemia.