Angajamentele înseamnă că obuzele ar putea fi livrate Ucrainei ,,în câteva săptămâni”, a relatat Bloomberg, citând persoane separate care au vorbit sub anonimat.

Iniţiativa a venit din partea preşedintelui ceh, Petr Pavel, în contextul în care pachetul de asistenţă militară de la Washington rămâne în continuare blocat în Congres. Petr Pavel a declarat în februarie, la Conferinţa de la Munchen, că Praga a găsit 500.000 de obuze de 155 mm şi 300.000 de obuze de 122 mm în afara Europei, care ar putea fi trimise Ucrainei în câteva săptămâni, dacă fondurile necesare ar fi alocate iniţiativei.

ULTIMELE ȘTIRI

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, face apel la un protest în ziua alegerilor față de Vladimir Putin

O mină marină ar fi fost descoperită în Marea Neagră în zona Costineşti. Autorităţile intervin de urgenţă

Aliaţii Ucrainei aproape au strâns fondurile pentru achiziţionarea de obuze prin iniţiativa Cehiei

George Tuţă (PNL): Clotilde Armand minte şi creează panică deliberat din motive electorale

Vezi mai multe articole din categoria externe

Mai multe ţări s-au alăturat iniţiativei Cehiei, printre care Germania, Canada, Franţa, Belgia, Ţările de Jos, Letonia şi Danemarca, relevă sursa citată.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat pe 6 martie, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, că există ,,progrese pozitive în ceea ce priveşte iniţiativa cehă”, notează Kyiv Independent.

,,Putem evalua rezultatele pozitive atunci când obuzele vor fi în Ucraina”, a adăugat Zelenski.