Acțiunile Gabriel Resources s-au prăbușit luni până aproape de zero la bursa din Toronto, după ce compania canadiană a pierdut procesul cu statul român privind exploatarea de aur de la Roșia Montană.
Acțiunile companiei canadiene Gabriel Resources s-au prăbușit luni înaintea deschiderii bursei din Toronto cu 99,42%, până la 0,005 dolari/acțiune, de la 0,87 dolari/acțiune cât valora înainte de decizia ICSID în privința exploatării aurifere de la Roșia Montană, scrie Profit.
Investitorii taxează astfel înfrângerea acționarului majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului de exploatare minieră auriferă omonim blocat, în disputa cu România de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, Tribunalul Arbitral de acolo respingând pretențiile la despăgubiri de 6,7 miliarde dolari ale Gabriel Resources față de statul român.
De remarcat și faptul că la prețul de 0,87 dolari/acțiune se ajunsese înaintea închiderii de vineri a bursei după declarațiile autorităților de la București, care dădeau ca sigură pierderea procesului și obligația de a plăti despăgubiri de miliarde de dolari către Gabriel Resources.
Și prețul titlurilor companiei românești de brokeraj și asset management BRK Financial Group, listată la Bursa de Valori București (BVB), care a dezvăluit pieței că deține acțiuni și drepturi de subscriere la Gabriel Resources chiar înainte de pronunțarea deciziei, declanșând astfel o frenezie la cumpărare ce a urcat cotația BRK cu 14,66% la finalul săptămânii trecute, s-a prăbușit în deschiderea sesiunii de tranzacționare de luni de la BVB, după anunțul victoriei de etapă a României în arbitraj.
Acțiunile BRK Financial Group s-au depreciat cu 14,75% în deschidere, la 0,13 lei/titlu.
România a câștigat procesul privind Roșia Montană și nu doar că nu avem de plătit despăgubiri uriașe firmei canadiene Gabriel Resources, ci România va recupera cheltuielile de judecată: peste 30 de milioane de lei, un milion de euro şi un milion de USD.
Verdictul a dus însă la mari tensiuni politice. Opoziția cere demisii și îl acuză pe premier că declarațiile sale din ultimele săptămâni ar fi influențat, la bursă, evoluția acțiunilor companiei canadiene.