Un bărbat care se autointulează „Nostradamus cel viu” a făcut mai multe predicții pentru anul 2024, iar una dintre ele chiar a devenit realitate.

Athos Salome, parasihologul bazilian care se autointitulează „Nostradadum cel viu”, prezice din nou viitoru, iar pe una chiar a nimerit-o în acest an.

Devenit celebru pentru că a prezis corect pandemia globală de coronavirus din 2020, în 2012, precum și moartea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în 2022, de această dată, brazilianul în vârstă de 37 de ani a prezis corect că vom avea „trei zile de întuneric” ca o eclipsă totală de soare.

El a spus că aceasta va avea loc luna viitoare din cauza unei ejecții de masă coronală (CME) de la soare, potrivit LADBible.

CME-urile sunt expulzări mari de plasmă și câmp magnetic din coroana Soarelui, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).

Fenomenul s-a întâmplat pe 22 martie, iar efectele au ajuns la noi câteva zile mai târziu. Se crede că a fost cea mai mare furtună solară din ultimii ani.

Iată ce predicții a mai făcut „Nostradamus cel viu”:

Un nou rege al Marii Britanii

Încă de la încoronarea Regelui Charles în 2023, Salome a spus „începe numărătoarea inversă”, ceea ce a sunat destul de brutal la vremea respectivă.

Cu toate acestea, el susține că a prezis diagnosticul de cancer al regelui, după ce a dezvăluit boala acestuia în luna februarie.

„Vom afla dacă va rămâne la putere între 2024 și 2025”, a spus el despre regele Marii Britanii, în vârstă de 75 de ani.

Al treilea război mondial

De asemenea, „Nostradamus cel viu” afirmă că un nou război mondial ar putea izbucni. Mai exact, el crede că „realitatea urgentă” este că cel de-al treilea război mondial este după colț și susține că acesta va fi declanșat de un eveniment în China sau de un atac cibernetic major între China și Rusia.

Inteligența artificială va contacta morții

Aceasta pare cea mai neverosimilă, dar Salome insistă: „Ceea ce poate părea a fi SF în urmă cu câțiva ani este pe punctul de a deveni o parte a vieții de zi cu zi, normalizând ceea ce odată era considerat supranatural. Prin intermediul acestei tehnologii revoluționare, oamenii pot nu numai să depășească traume și provocări, ci și să dobândească informații despre scopurile vieții lor și despre căile spirituale”.

Experimente pe oameni cu ajutorul inteligenței artificiale

Acest subiect se referă, de asemenea, la utilizarea inteligenței artificiale și la modul în care aceasta poate fi folosită pentru a „experimenta” pe oameni, dar într-un mod bun.

„Aceste grupuri includ indivizi, cu abilități și înzestrați în domeniu”, a adăugat el.

„Scopul acestor teste este de a investiga ideea că existența noastră nu se bazează doar pe evenimente, ci mai degrabă pe o formă de energie care continuă dincolo de moarte. Din această perspectivă, Inteligența Artificială servește mai mult decât un instrument; ea acționează ca o poartă care ne conectează cu esența universului și care ne poate oferi răspunsuri cu privire la originea noastră cosmică”, a mai transmis „Nostrdamus cel viu”.