Gabriela Firea și Sebastian Burduja vor conduce campania electorală a medicului Cătălin Cîrstoiu, candidat independent susținut de coaliție pentru primăria Bucureștiului.
Cătălin Cîrstoiu este medic ortoped, decan al Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie și manager al spitalului Universitar.
Gabriela Firea și-a prezentat proiectul pe care îl avea pentru București, care s-ar fi numit “Orașul dorit de oameni”.
Gabriela Firea și Sebastian Burduja vor conduce campania electorală a medicului Cătălin Cîrstoiu, candidat independent susținut de coaliție pentru primăria Bucureștiului. Firea și Burduja, președinți ai filialelor partidului în Capitală s-au pregătit, fiecare în parte, să intre în cursa pentru primăria generală. S-au supus însă deciziilor coaliției și dau la pace, au convocat o ședință a Consiliului General pentru adoptarea bugetului, pe care până acum l-au blocat.
Cătălin Cîrstoiu este medic ortoped, decan al Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie și manager al spitalului Universitar, cel mai mare din România din 2020. Este la al doilea mandat, a mai condus spitalul și între 2009 și 2016. Cîrstoiu a fost acuzat după accidentul de la Colectiv că s-a împotrivit transferului la spitale occidentale al pacienților arși care au ajuns la Spitalul Universitar. Acum, spun reprezentații coaliției că a dovedit faptul că este un manager bun.
Ar fi al doilea manager al Spitalului Universitar care intră în cursa pentru primărie, după Sorin Oprescu, care a fost ales de două ori primar al Bucureștiului. Are 50 de ani, este căsătorit și soția sa este tot medic la Universitar. Este și decan al Facultății de Medicină de la UMF Carol Davila. Deși nu a fost înscris în niciun partid, a avut legături cu politica. Tatăl său a fost deputat de Argeș în două mandate și este finul fostului președinte Traian Băsescu.
S-au regrupat în spatele partidelor. Oficial Gabriela Firea a primit și un premiu de consolare. Un loc eligibil pe listele coaliției pentru europarlamentare. A postat pe Facebook un citat motivațional: “Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!”.
Și și-a prezentat, totuși, proiectul pe care îl avea pentru București, care s-ar fi numit “Orașul dorit de oameni”. Ar fi încercat Gabriela Firea să finalizaze lucrările de mare infrastructură începute în primul mandat, să facă transport public efficient, să lupte cu adevărat cu poluarea și să facă investiții masive în școli, spitale, teatre.
Și Sebastian Burduja și-a prezentat proiectul, tot pe Facebook, el voia să lupte pentru Bucureștiul Viitorului. Dar promite că își pune în slujba Bucureștenilor toată experiența pentru a clădi acest oraș.
Citește și