Cea mai mare pensie din România a trecut de 100.000 de lei brut, după indexarea de 13%, de la începutul anului. Și după scăderea impozitelor, fericitul pensionar tot ia în mână în jur de 19.000 de euro lunar.
Alți patru români apar în top 5 cu sume care trec de 60.000 de lei lunar. Toți acești bani sunt rezultatul contributivității. Veniturile respectivilor ar urma să crească și mai mult din septembrie, după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.
Un fost bancher primește cea mai mare pensie din țara noastră.
Lunar, îi intră în cont aproape 96.000 de lei, după ce statul îi oprește aproape 13.000 de lei. Din valoarea brută de peste 108.000 de lei se scad 2.000 de lei neimpozabili potrivit legii actuale, dar sunt impozitați cu 10% puțin peste 106.000 de lei.
În România, de pildă, primele cinci pensii au o valoare netă cuprinsă între aproximativ 96.000 de lei și 60.000 de lei. Vedem că al doilea român care se află în topul cu cele mai mari pensii din țară primește peste 71.000 de lei lunar, iar al treilea puțin sub 70.000 de mii.
Între 65.000 și 60.000 de lei primesc și cei care se află pe locul 4 și 5 în acest clasament. Aceste sume sunt cele pe care le primesc pensionarii în mână după aplicarea regulilor din legislație.
Toate aceste pensii sunt calculate pe principiul contributivităţii.
Mihai Roman, profesor de macroeconomie la Academia de Studii Economice: „Se calculează pe baza a întregii activități a celui care va ieși la pensie, respectiv pentru toți anii de activitate în raport cu banii cu care contribuie el la sistemul de pensii din România. În momentul de față, cei care contribuie cel mai mult la acest sistem de pensii sunt cei care, evident, au salarii foarte mari, mai ales cei din mediul privat. După cum am văzut din ultimele date, cele mai mari pensii le au cei care activat în sistemul financiar, în bănci”.
Pensiile din România au crescut la începutul anului cu 13,8% dar urmeaza încă o majorare.
Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România: „În septembrie, va intra în vigoare o nouă lege a pensiilor care va majora substanțial unele pensii, altele le va majora însă nu atât de puternic, dar se poate duce la creșteri de 40% în unele cazuri. În general, din sistemul public primim cam jumătate din cât contribuim, astfel să zicem pentru fiecare leu contribuit primim înapoi, dacă suntem norocoși, undeva la 50 de bani. Deci, cine primește o pensie foarte mare a pierdut și foarte mulți bani, a contribuit foarte mult și nu îi va primi înapoi”.
Luna trecută, pensia medie în țara noastră a fost de aproape 2.300 de lei.