Sute de localnici și turiști s-au adunat duminică la Breb, în Maramureș, la „Jocul Satului”, un obicei păstrat din generație în generație, de Lăsata Secului. Oamenii s-au prins în hore, au întins mese bogate și au petrecut alături de ceterași.
Tradiția spune și că, în această zi, este înmormântată simbolic iarna.
Toată suflarea satului s-a strâns la Căminul Cultural din Breb, imediat după slujba de duminică. După ce s-au gătit de sărbătoare și au pregătit coșurile cu bunătăți, localnicii au dat tonul la dans, cântat și voie bună.
Localnică: „E Lăsarea și facem Jocul Satului și aducem horincă, plăcinte, pancove și ne petrecem și de mâine ne punem pe dietă, pe post.”
Feciorii au străbătut ulițele satului ca să invite oamenii la horă. Iar de la petrecere n-au lipsit nici turiștii, impresionați de tradițiile zonei.
Turist: „Suntem de la Dej, am venit de vineri. Mergi pe stradă, oricine „bună ziua!”, oameni mai primitori ca aici în mai puține locuri găsești. Bucatele sunt extraordinare, mănânci și nu poți să te oprești, e ceva fenomenal.”
Turist: „Suntem din Olanda. Am ajuns în urmă cu trei zile și ne bucuram de Breb. Am mai vazut evenimente tradiționale organizate în Norvegia și Elveția, dar nu atât de impresionante ca aici.”
N-a fost mai prejos nici masa încărcată cu bucate tradiționale.
Localnică: „Am pregătit sarmale, făcute de noi, aici avem și pâine de casă, gogoși, plăcinte, numai bucate pregătite în casă.”
Așa cum cere datina, tinerii au purtat costume populare.
Adriana Tânțaș, tânără: „Opinci cu strimpi, li se zice la noi, sugna, hustar, cămeșă, cojoc și panztura. E un strai autentic de la noi. Cămașa e de la străbunica, are vreo 90 de ani.”
Lăsata Secului marchează începutul postului Paștelui, cel mai aspru de peste an.
Marian Vasile Pop, preot: „Dintotdeauna în satul tradițional românesc, Lăsatul Secului s-a prăznuit prin Jocul Satului. Postul înseamnă a te feri de excese, toate sunt îngăduite, în măsura în care ne este de folos.”
Postul Paștelui începe luni și se încheie pe 4 mai.