În Rusia se desfăşoară azi a treia şi ultima zi a alegerilor prezidenţiale, la care au participat deja peste jumătate din cei 112 milioane de ruşi cu drept de vot.
Rușii au răspuns apelului la proteste.
Secțiile votare din Federația Rusă și din lume au fost luate cu asalt la prânz.
În cadrul unei acțiuni numite „Prânz împotriva lui Putin”, rușii care se opun actualului președinte au mers la secția de votare locală la ora 12, fie pentru a-și invalida sau distruge buletinul de vot în semn de protest, fie pentru a vota pentru unul dintre “contracandidații” lui Putin.
Nu este clar în acest moment câte persoane au participat la manifestații, având în vedere suprafața Rusiei, dar presa internațională vorbește de câteva mii doar în Novosibirsk, Chita, Ekaterinburg, Perm și Moscova. Înainte de ora 12, a fost o creştere semnificativă a numărului de alegători, mai ales tineri. Proteste au avut loc și în Austria, Germania, Elveția, Japonia, Australia, Georgia, Kazahstan, dar și la București.
Mișcarea de protest fusese gândită de Alexei Navalnîi, opozantul lui Putin care a murit luna trecută în închisoare, înainte de decesul acestuia. Iulia Navalnaya, văduva lui Alexei Navalnîi, a participat și ea la protest, în fața ambasadei Rusiei din Berlin.
Azi dimineață, Ministerul rus al Apărării a raportat 35 de atacuri ale dronelor ucrainene, dintre care patru în regiunea Moscovei și două în regiunile învecinate Kaluga și Iaroslav. Alte drone ucrainene au atacat în regiunile Belgorod, Kursk și Rostov, la granița cu Ucraina, și în sudul regiunii Krasnodar, a precizat Ministerul Apărării.
Citește și